Marinarii indieni au salvat 700 de călători dintr-un tren blocat de o inundație

Un tren care asigura relația spre Mumbai, India a fost prins de o viitură puternică, 700 de oamenii fiind în pericol să-și piardă viața.

Timp de nouă ore salvatorii indieni s-au chinuit la propriu ca să îi salveze pe cei 700 de pasageri. A fost nevoie de intervenția marinei militare pentru a-i salva pe oameni, care au reușit să se urce pe acoperișul trenului.

Trenul Mahalaxmi Express, care transporta aproximativ 700 de pasageri, a rămas blocat după ce un râu a ieșit din matcă, datorită ploilor torențiale, care cad în urma musonului. În trenul respectiv se aflau nouă femei însărcinate care au primit îngrijiri medicale de specialitate.

Pasagerii au fost preluați și transportați la destinații cu alte mijloace de transport.

În ultimele două săptămâni, 250 de persoane au murit ca urmare a musonului care a adus ploi abundente, provocând inundații de mare amploare.