Marina Voica nu mai are nicio speranță. Deja își așteaptă sfârșitul

Marina Voica nu mai are nicio speranță. Deja își așteaptă sfârșitulSursa foto: Marina Voica / Facebook

Marina Voica a declarat că singurătatea este din ce în ce mai grea și că își așteaptă sfârșitul. Ea a mai spus că protopopul Melnic este omul care o susține mereu și care se va ocupa de înmormântarea sa.

Marina Voica și-a planificat înmormântatea

„Până acum nu(n-a simțit singurătatea)… Dar acum a început, dar mai am puțin și se termină. E puțin, să știi, nu mai pot să fac unele lucruri. Dar am grădina mea, care-i foarte frumoasă, am vecin care se pricepe la grădină și la toaaate. Să repare… Dar și eu, acolo, cu el, cu sfaturile. Și mă respectă, fiindcă știe că am dreptate.

Eu am un prieten protopop care mă susține, Grigore Melnic. El se va ocupa de înmormântarea mea, el mi-a propus să facă asta. Nu m-am gândit, dar ce bine a făcut că a combinat toată chestia asta.

Lansând cartea, înainte de asta a fost o slujbă de Sfânta Parascheva, și a venit foarte multă lume. Că, dacă punea doar afiș că se lansează cartea la Câmpina, venea lume, dar nu chiar așa. Dar s-a strâns multă lume la slujbă, exact când am intrat la lansare. Și lumea când a văzut… Au începurt să vină… Și Fuego, și Octavian Ursulescu, și Dorobanțu, toată televiziunea, toată. Când a văzut că nu e bine să plece, că e unică chestia”, a povestit artista pentru Cancan.

sursa: arhivă EVZ

Se descurcă din ce în ce mai greu

Chiar dacă a bucurat public o viață întreabă, Marina Voica nu primește pensie de la stat. Ea a spus că are doar o pensie de merit, dar că nu se plânge din cauza banilor și că există lucruri mult mai importante.

„Nu mă plâng nici din punct de vedere material, chiar dacă nu am pensie de la stat. Am fost artist liber profesionist. Mă mulțumesc cu pensia de urmaș. Și, mulțumită Ministerului Culturii, primesc o indemnizație de merit. Datorită valorii recunoscute de public a muncii mele și a vechimii în activitatea artistică Nu am probleme cu partea materială. Nu am regrete, iar cea mai mare împlinire a vieții mele este că trăiesc, că mă bucur de lumea noastră”, a mărturisit aceasta.

Marina Voica

Marina Voica în tinerețe. Sursa foto Arhiva EVZ

Cine este Marina Voica

Marina Voica s-a născut pe 3 septembrie 1936 în Ivanovo, RSFS Rusă, URSS și a ajuns una dintre cele mai îndrăgite soliste de muzică ușoară din România. A fost pusă în dilemă când era adolescentă, să aleagă între muzică, gimnastică și economie. A ales să urmeze cursurile Facultătii de Finanțe și Credit de la Moscova. După absolvire, s-a stabilit, definitiv, în România, unde s-a angajat la ADAS.

S-a lansat pe plan muzical în emisiunea „Tinere talente”, a lui Valeriu Lazarov, în 1960. De atunci, ea a devenit cunoscută în toată țara.