Marina rusă va tranzita Canalul Panama

O navă de război rusească va naviga prin Canalul Panama, în această săptămână, pentru prima dată de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, scrie "The Guardian".

Distrugătorul Amiralul Chabanenko va ajunge mâine la fosta bază navală a Statelor Unite din portul la Oceanul Pacific, Balboa, pentru o vizită de şase zile, după ce va efectua manevre alături de flota venezueleană în Marea Caraibelor, a spus purtătorul de cuvânt al Marinei Ruse, căpitanul Igor Dygalo.

Nava de război rusă va ajunge în fosta bază navală americană Rodman, construită în 1937, şi predată statului Panama în 1999, când a fost redenumită Balboa.

Exerciţiile militare de luni, alături de navele de război venezuelene şi de crucişătorul rus Petru cel Mare, au fost privite drept un răspuns la decizia Statelor Unite de a trimite nave de război în Marea Neagră în scopuri umanitare, după războiul ruso-georgian din Oseţia de Sud.

Voiajul navelor de război ruse în Venezuela, al cărei preşedinte, Hugo Chavez, a încercat să stabilească o legătură diplomatică puternică cu Moscova, reprezintă prima misiune de acest fel în emisfera vestică, după sfârşitul Războiului Rece.