Familiile celor două tinere ucise de Gheorghe Dincă, criminalul în serie de la Caracal, continuă lupta în justiție, pentru a dovedi că procurorii s-au înșelat și că au urmărit doar condamnarea acestuia. În cazul cadavrelor celor două tinere sunt foarte multe întrebări care au rămas fără un răspuns clar.
Familia uneia dintre fete, respectiv Luiza Melencu a contestat o decizie de clasare a urmăririi penale, pronunțate de procurori, și a avut câștig de cauză. Dosarul penal se referă la faptul că telefonul tinerei a funcționat timp de câteva luni, după data la care se susține că ar fi fost ucisă.
Cu toate astea, procurorii nu ar fi reușit să ajungă la un verdict clar în acest dosar, și să răspundă la câteva întrebări esențiale. Cine a folosit telefonul tinerei, în ce locații, ce numere de telefon au fost apelate sau au apelat acest terminal telefonic, datele putând fi obținute relativ ușor prin folosirea codului IMEI.
Cele două familii, Măceșanu și Melencu, au contestat deciziile Parchetului și au reclamat lipsa probelor din anchetă, prin care, Dincă a fost condamnat la 30 de ani de închisoare. De exemplu, familia Alexandrei Măceşanu a cerut să fie anulate expertizele care au stat la baza sentinței.
Cel mai mare mister, lipsa cadavrelor
Gheorghe Dincă a fost condamnat la 30 de ani de închisoare, de către Tribunalul Olt, într-un dosar în care cercetarea judecătorească a fost declarată secretă. Cu alte cuvinte, nimeni în afară de judecător, procuror și avocați nu au avut acces la probe.
Cu toate astea, câteva aspecte continuă să rămână un mare mister în acest dosar. Marea întrebare care se pune este legată de cadavrele celor două tinere. Procurorii DIICOT au susținut că Dincă a ars cele două cadavre dar nu au prezentat mai multe date, ceea ce induce ideea unui mare mister.
De exemplu, în cazul Luizei Melencu, se spune că Dincă ar fi ars cadavrul și l-a aruncat la liziera unei păduri. Procurorii vorbesc de termenul ”cel mai probabil”, nu de o probă certă și solidă cum cere Codul de Procedură Penală.
„Ulterior, după ce a constatat decesul victimei, în scopul ascunderii infracțiunii de omor calificat, a ars cadavrul acesteia într-un butoi metalic pe care îl deținea în curtea locuinței sale. Cenușa, fragmentele osoase și celelalte resturi rezultate în procesul de incinerare au fost transportate și abandonate în vegetație, cel mai probabil la 18.04.2019, în liziera de pădure amplasată pe terenul Stațiunii de cercetare și dezvoltare agricolă Caracal”, susține DIICOT.
Misterul morții din cazul Alexandrei Măceșanu
La fel, și cadavrul Alexandrei Măceșanu ar fi fost ars în același butoi. Doar că în acest caz, mai spune DIICOT, resturile calcinate ar fi fost găsit la fața locului. Și în acest caz sunt mari semne de întrebare, pe care procurorii nu le-au elucidat.
De exemplu, pentru calcinarea completă a unui cadavru uman, trebuie o temperatură de 2.000 de grade Celsius. Ori în butoiul din curtea lui Dincă o astfel de temperatură nu ar fi putut exista niciodată.
Mai mult, vecinii lui Dincă au declarat că nu au simțit miros ciudat provenind dinspre curtea acestuia. Incendierea unui cadavru uman, produce imediat un miros greu de suportat, care se poate resimți de la o distanță de sute de metri. În plus, procesul este unul de durată care poate dura și zeci de minute.
”În jurul orelor 13.00, după ce a comis infracțiunea de omor calificat asupra victimei minore M.M.A., în locuința sa din municipiul Caracal, județul Olt, în scopul ascunderii noii infracțiuni de omor pe care o săvârșise, a ars cadavrul victimei, punându-l în același butoi metalic pe care îl deținea în curtea locuinței sale și pe care îl folosise și în cazul victimei precedente. Cenușa și resturile osoase au fost depistate în acest butoi, în dimineața zilei de 26.07.2019, la orele 06.00, cu ocazia percheziției domiciliare efectuate de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal”, se mai arată în actele de la DIICOT.