Marile averi, mai mici ca în 2005

Numărul persoanelor din întreaga lume care deţineau cel puţin un milion de dolari - excluzând locuinţa principală şi consumabilele - şi cuantumul total al averilor acestora au scăzut dramatic la sfârşitul anului trecut, coborând sub nivelul existent la finele lui 2005.

Aceasta este concluzia celui mai recent raport al Merrill Lynch Global Wealth Management şi Capgemini, dat publicităţii miercuri seară. Astfel, populaţia din categoria menţionată s-a diminuat cu 14, 9 la sută faţă de 2007, iar averile aferente - cu 19, 5%, ajungând la 32,8 trilioane de dolari americani. În plus, numărul celor care deţineau cel puţin 30 de milioane de dolari, excluzând locuinţa principală şi consumabilele, s-a diminuat cu 24,6%, iar averile lor - cu 23,9%. Milionari dispăruţi Cei mai mulţi milionari din prima categorie au dispărut în America de Nord (-19%), Europa (-14,4%) şi regiunea Asia-Pacific (-14,2%). În Europa, Marea Britanie a rămas anul trecut fără 26,3% din milionarii din 2007, Franţa a pierdut 12,6%, iar Germania doar 2,7%. Analiştii de la Merrill Lynch şi Capgemini apreciază că totalul averilor celor care aveau cel puţin un milion de dolari va ajunge la 48,5 trilioane de dolari până în 2013, avansând anual cu aproximativ 8,1 procente.

America de Nord şi regiunea Asia-Pacific au mari şanse să fie în topul acestei creşteri. Dezvoltarea celor două zone va fi stimulată de creşterea consumului în SUA şi de extinderea autonomiei economiei Chinei, ţară care are, în prezent, 364.000 de milionari în dolari.

Distribuţia marilor averi în lume 2005-2008