Salariul foarte mic și timpul petrecut departe de familie reprezintă doar câteva dintre motivele pentru care Marian Godină, unul dintre cei mai cunoscuți polițiști la nivel național, are de gând să renunțe la meseria care l-a făcut faimos.
Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Marian Godină, polițistul care a devenit între timp influencer și scriitor, vrea să renunțe la uniformă de dragul fiicei sale, Maria, și din cauza salariului foarte mic pe care îl primește lună de lună.
Polițistul a împlinit 36 de ani și își dorește să înceapă un nou capitol alături de familia sa. El a mărturisit că de când are copil, viața s-a schimbat radical.
„Nu avem o situație financiară extrem de bună, dar e una care îmi permite să îi oferim lucruri pe care părinții mei nu și le-au permis când ne-au crescut pe mine și pe cei patru frați ai mei, nu avem casa noastră încă și nu știu cât îi vom putea oferi în viitor, nu eram bogați înainte de a o avea pe Maria, dar ne simțim bogați acum, fără vreo legătură cu banii”, a scris Godină.
„Dacă știam cât e de frumos să ai un copil, aș fi făcut-o mai repede”
Marian Godină a afirmat că merge, alături de fetiță și soția sa, peste tot, vizitând multe locuri, în contextul în care se află în concediu de creștere a copilului. Cu toate acestea, gândul care nu-i dă pace polițistului este momentul în care va fi chemat într-o misiune, chiar de ziua fiicei lui.
(...) Mă întreb totuși ce voi simți când se va întâmpla asta la ziua Mariei, când se va întâmpla asta în ajunul Crăciunului sau în alte momente importante. Merită oare? Dacă Maria îmi va reproșa că nu am fost suficient de mult lângă ea, ce îi voi spune? Că am făcut asta pentru ea, pentru un salariu de maxim 5000 de lei pe lună din care nu-i pot oferi mai nimic?”, a mai spus Godină.
Polițistul a mai precizat că în următoarele zile se va gândi bine dacă merită sacrificiul pentru banii pe care îi primește, iar soția și copilul lui să doarmă singure cât timp el va fi la serviciu. „Iubirea față de profesia aleasă se mai și stinge, mai ales când prioritățile ți se schimbă”, a mai scris polițistul devenit faimos pe rețelele sociale.
„Asta e țara în care trebuie să îți crești copilul”
Totodată, Godină a afirmat că Lucian Bode, ministrul de Interne, este „de toată jena, un somnoros bun la toate”, iar Klaus Iohannis, un președinte care le vorbește copiilor despre educație, „în ce ține în brațe numeroși impostori și hoți de diplome, mult mai scârboși decât orice hoț comun care fură din sărăcie și foame.”
„Ăștia fură și se mândresc apoi cu furtișagurile, te privesc de sus cu doctoratele lor plagiate fără nicio jenă. Asta e țara în care trebuie să îți crești copilul, gândindu-te dacă e bine să-l educi cu bun simț și principii sănătoase într-un mediu în care se va lovi de nesimțire, descurcăreți, pile și relații. Să-l înveți șmecherie, să mintă, să fenteze și să se descurce? Nu-i nici asta o soluție. Așa că cel mai bine cred că e să-l pregătești pentru plecare, să crească respectat în altă țară, să fie apreciat după merit, nu după relații și pile scârboase, lua-v-ar dracu de împuțiți nemernici ce sunteți, că m-am și enervat scriind și gândindu-mă la voi, cei care aveți în minte numai cum să vă îmbogățiți de pe spatele oamenilor, cum să fiți aroganți și să vă etalați cu mândrie diplomele furate”, a spus Marian Godină.
În încheierea mesajului său, polițistul a anunțat că lucrează împreună cu soția sa la un noi proiect, legat de excursiile pe care le fac. El a precizat că va posta pe Youtube videoclipuri într-un mod „foarte decent și sincer.”
„Pornim cu el de la zero, fără sponsori, bugete, echipamente foarte sofisticate, dar cu mult entuziasm și foarte multă nerăbdare. Nu am postat încă nimic, canalul are zero abonați, așa că vă invit să deveniți primii abonați, o puteți face “ca cadou” de ziua mea, ca să fiu un mic șantajist emoțional. Canalul se numește Flash-uri din vacanță, nu cred că apare în căutări pentru că este prea nou, așa că vă las link-ul aici. Vă mulțumesc din suflet celor care mi-ați urat deja “La mulți ani!” și vă întorc aceleași gânduri bune!”, a conchis Godină pe pagina sa de Facebook.