Marian Drăgulescu a participat în 2018 la emisiunea Asia Express, alături de fosta sa soție, Corina. De atunci acesta a decis să se retragă din gimnastică, iar aparițiile sale publice au devenit mai rare. Anul acesta însă a acceptat o nouă provocare în cadrul unui renunit show, iar vara aceasta va reveni pe micile ecrane.
Marian Drăgulescu revine pe micile ecrane: „În mine se dă o adevărată luptă”
Marian Drăgulescu, cunoscutul fost gimnast, va participa la emisiunea „Splash! Vedete la apă”, care debutează pe 29 iunie la Antena 1. El a acceptat provocarea fără ezitare, chiar și în ciuda temerii sale de înălțime.
„Îmi plac provocările, de fel, iar provocarea Splash! Vedete la apă a fost una pe care am îmbrățișat-o din tot sufletul, cu toate că frica mea de înălțime este reală. În mine se dă o adevărată luptă!”.
Cu hotărâre să înfrunte această temere, Marian Drăgulescu a participat activ la toate antrenamentele și, în momentul săriturii, a declarat:
„De la antrenament la antrenament, încep să mă acomodez, am mult mai mult curaj și deja mă simt precum peștele în apă!”, a declarat Marian Drăgulescu, care a povestit că, pentru el, înotul nu a fost practicat într-o manieră profesionistă: „Am învățat să înot singur, la mare!“.
Campionul a beneficiat de susținerea Academiei Marian Drăgulescu, iar Marius Urzică i-a transmis încurajări:
„Ai uimit o țară întreagă de atâtea ori, sigur vei reuși să o faci și la Splash! Vedete la apă!”, iar în platou au fost prezenți fratele și cumnata sa.
Și Larisa Iordache va face parte din acest proiect
„Am acceptat provocarea Splash! Vedete la apă instant, cu brațele deschise, pentru că mi-am dorit să-mi arăt mie, încă o dată, că sunt capabilă să fac lucruri de care îmi este teamă, pentru că, da, există frica de înălțime. Totodată, mi-am dorit să fiu cea mai bună în momentul în care fac săritura, iar oportunitatea de a fi în emisiune m-a ajutat să am mult mai multă încredere în mine și să realizez faptul că, dacă îmi propun ceva, reușesc!“, a declarat Larisa Iordache, care nu a lipsit de la niciun antrenament, potrivit unui comunicat emis de Antena 1.
„Am fost prezentă la fiecare antrenament și foarte focusată pe ceea ce am de făcut, astfel încât să mă asigur că voi sări perfect”.
În seara competiției, Larisa Iordache a primit încurajări de la Octavian Bellu, care i-a transmis:
„Ai toate calitățile necesare pentru a învinge și am mare încredere că vei reuși să efectuezi sărituri grele!”, dar și de la Nadia Comăneci: „Baftă multă în această nouă încercare și îți doresc să faci o săritură de nota 10!”.
Gazdele noului sezon sunt Răzvan Fodor, Ramona Olaru și Anamaria Ionescu, în timp ce Iulia Albu, Clara Gherase, Nea Marin și Cosmin Natanticu formează juriul care va evalua prestațiile și progresul participanților, de la prima zi de antrenament până la momentul săriturilor.