O după amiază de septembrie. Pe Aerodromul Ghimbav din Braşov activitate serioasă: planoare, avioane şi, într-un colţ, în apropierea pistei - KITERI.

Liderul găştii este Marian Bobe, instructor al şcolii "Kite Fever", iar cei care vântura agale zmeele colorate sunt elevi sau viitori elevi ai şcolii de kiting de la Braşov. De la avioane militare la zmee de 10 metri pătraţi

Povestea lui Marian Bobe începe în clasa a X-a, când s-a apucat să zboare la Sânpetru (tot în Braşov) cu planorul. Pentru că a fost convins că şi-a găsit menirea, a vrut să-şi continue studiile în acelaşi domeniu.

"Mi-am dorit să fiu pilot militar. Port însă ochelari, iar acest lucru nu este permis într-o astfel de meserie, aşa că a trebuit să găsesc o altă posibilitate de a rămâne pe lângă avioane. Am ajuns la Academia Tehnică Militară, la secţia de subingineri", povesteşte bărbatul.

După facultate, inginerul de aviaţie a fost repartizat la Câmpia Turzii şi a muncit acolo timp de trei ani. În 1990, s-a mutat la Ianca, judeţul Brăila, şi a rămas acolo până în 1999.

Când s-a întors în Braşov, a avut ocazia să cunoască parapantiştii de pe Bunloc. Atunci a început să zboare cu parapanta, dar cu a altora, căci el nu avea bani să-şi cumpere una. După puţin timp a renunţat la zborul cu parapanta, de frică să nu strice parapanta prietenilor.

Cum a apărut Kite Fever

"De vină" este siteul Youtube, unde Marian Bobe a văzut într-o seară un filmuleţ cu un kiter. I-a plăcut şi s-a interesat din ce în ce mai mult de acest sport.

"M-a atras ideea de a stăpâni forţa vântului, de a o dresa în favoarea ta. E plăcut să simţi în mânerele de comandă forţa naturii şi să o stăpâneşti", povesteşte bărbatul în timp ce ridică un kite de 10 metri în vânt.

Din păcate, soţia sa nu a fost la fel de încântată de noua pasiune a soţului şi i-a impus din prima ca noul hobby să nu afecteze bugetul familiei. Atunci, Marian a trebuit să găsească o modalitate prin care să nu afecteze banii familiei, dar să poată să achiziţioneze echipament nou. Aşa că a înfiinţat o şcoală de zbor, unde îi învaţă şi pe alţii tainele acestui sport.

Cursul durează câteva zile şi este organizat la standarele IKO (International Kiteboarding Asociation). Elevii învaţă să se dea cu kite-ul pe echipamentul şcolii şi au reducere la achiziţionarea de echipament nou.

Riscuri de kiter

"Trântele şi juliturile sunt la ordinea zilei, mai ales când eşti începător sau avansat, în experimentarea de figuri noi. Accidente grave însă nu se petrec, fiind un sport sigur", povesteşte instructorul.

Ce este kitingul?

Acest sport poate fi atât un mijloc de relaxare cât şi un sport extrem. Depinde cum îl practici. Prin manevrarea unei paraşute - zmeu, sportivul este tractat pe zăpadă, pe mare şi pe iarbă.

Uneori, când vântul bate puternic, poţi fi ridicat chiar şi câţiva metri de la sol, transformând relaxarea în sport extrem.

Începuturile snowkiting-ului ţin de peninsula scandinavă. Acolo, în anii 1970, se utilizau paraşute pentru a tracta persoane pe skiuri. Paraşutele nu aveau sistemul actual de control al puterii de tracţiune şi făceau acest sport foarte periculos. Ulterior, a fost utilizată forţa de tracţiune a zmeelor de către exploratorii arctici. Aceştia au realizat că pot parcurge, utilizând paraşutele, distanţe de aproape zece ori mai mari decât mergând normal.

Pe plan mondial, în anul 1996 a aparut kitesurfing-ul. După o dezvoltare rapidă a sportului pe apă, riderii au încercat să se dea şi pe zăpadă. Acesta este momentul de apariţie al Snowkiting-ului aşa cum îl ştim acum.

În numai câţiva ani de istorie, acest sport face posibile sărituri de 100 m lungime şi de 10 m înălţime, precum şi urcarea pârtiilor folosind zmeul (kite-ul) şi forţa vântului.