Vestea care face înconjurul lumii! Maria Sharapova, CERUTĂ în CĂSĂTORIE de un milionar englez. Cine este norocosul

Maria Sharapova a fost cerută de soţie, pentru a treia oară, într-un cadru de poveste în apropierea Turnului Eiffel de către milionarul englez Alexander Gilkes.

Aflându-se la Paris unde Masha s-a calificat deja pentru turul al treilea la Roland Garros, logodnicul ei a profitat de faptul că tot se află în" Oraşul iubirii", şi i-a cerut mâna chiar lângă Turnul Eiffel.

Milionarul englez Alexander Gilkes a copilărit cu prinţii William şi Harry, cu care a şi rămas prieten. El conduce o firmă de licitaţii în domeniul artelor şi provine dintr-o familie extrem de bogată. Viitorul său soţ al Mariei are o avere de peste 500 milioane de dolari.

Alexander Gilkes a fost  căsătorit cu designerul de modă preferat al lui Meghan Markle, Misha Nonoo până în 2016. Apoi a a avut o relaţie cu celebra  Pippa Middleton, sora ducesei de Cambridge care nu a durat prea mult.

În martie 2018, Maria şi Alexander au fost văzuţi tinându-se de mână la o galeria de artă din Beverley Hills iar presa a speculat imediat faptul că între cei doi ar putea fi o poveste de iubire, ca astăzi, să se concretizeze cu o cerere în căsătorie la Paris.

 Gilkes este cunoscut ca "cel mai  faimos britanic din New York". Gilkes, locuiește în New York, şi a cofinanțat casa de licitații online de artă Paddle8 în 2010.

Sharapova luptă să revină în topul "sportului alb", stârnind multe controverse din partea rivalelor ei. Într-un interviu recent Maria a spus că bărbații o consideră "prea intimidantă". "Mi-a plăcut să ies cu oameni diferiți din diferite culturi în diferite profesii".  Întrebată ce va căuta la partener, ea a spus: "Cineva cu propriile opinii și cu propria lui viață care se simte confortabil în pielea lui". Se pare că milionarul englez, de 38 de ani, este potrivit descrierii  celebrei sportive.