Inima…acest organ care bate neîncetat în trupul omului prezintă o dualitate unică. Inima este motorul vieții pământești care vascularizează organismul și totodată ea e poarta între om și Dumnezeu, sălașul iubirii și al revelației divine.

Omul în zilele noastre își îndreaptă atenția deosebi asupra creierului și a întregului sistem de raționamente pe care acesta îl furnizează. Însă puțini pot cuprinde realitatea conexiunii indispensabile dintre creier și inimă, conexiune care ne oferă posibilitatea ființei umane de a trăi în Adevăr.

„Ascultă-ți inima”, se spune în popor. Acest îndemn simplu care ar trebui să ne fie temelie existenței, este sărac în cuvinte, dar ascunde o bogăție de sensuri. Dacă lumea ar asculta mai des ce spune inima curată și sinceră, ar fi mai multă bunătate pe pământ, iar Planeta ar respira un aer nou, înmiresmat de dragoste și mai puțin contaminat cu ură.

O mărturie vie, o icoană a inimii aprinse de dragoste pentru Adevărul Absolut, a fost Sfânta Maria Magdalena, prima femeie care a văzut Învierea lui Hristos în grădina mormântului. Pentru focul dragostei sale, Sfânta din Magdala a primit de la Dumnezeu trei daruri duhovnicești: pacea, bucuria și lumina.

Maria ar fi primit prin numele ei o caracteristică aparte, și anume „fortificată cu tunuri”, pentru credința ei puternică și curajoasă. O confuzie des întâlnită este aceea că Maria Magdalena ar fi femeia păcătoasă care a spălat picioarele Mântuitorului cu părul capului. În Evanghelie este menționat ca Domnul Iisus a scos din sfântă șapte demoni, dar nicăieri nu se vorbește despre păcatul desfrânării. Unii autori susțin că boală de care a fost vindecată Maria nu poate fi limitată doar la un plan fizic.

Sfânta mironosiță reprezintă femeia care alături de Maica Domnului și de Apostolul Ioan, a asistat la momentul răstignirii și a rămas lângă cruce până la sfârșit. După îngropare, înainte de a se face ziuă, Maria merge cu vasul de mir pentru îmbălsămare, însă găsește piatra răsturnată de pe mormânt.

Femeia plânge, crezând că trupul a fost furat, însă Domnul înviat i se arată, mai întâi în chip de grădinar, apoi o strigă pe nume, iar inima ei simte totul și îl recunoaște pe Hristos, care îi spune: ” Mergi la frații Mei și le spune: Mă sui la Tatăl Meu și Tatăl vostru și la Dumnezeul Meu și Dumnezeul vostru”. Cuvintele Mântuitorului ating un punct culminant, acela al comuniunii totale, când ucenicii devin frații lui.

Dragostea ei pentru Învățător este arzătoare și îi pecetluiește existența în chip minunat. Este o mărturie grăitoare asupra iubirii totale care merge până la final, învingând orice temere și orice obstacol. Sfânta Maria Magdalena nu cunoaște frica. În timp ce ceilalți apostoli se ascund de teama evreilor, ea alege să urmeze pe Hristos până la moarte. Într-un canon dedicat sfintei, se spune astfel: „Iar El ție, răsplătindu-ți, îți dăruiește lucrarea, cea întocmai cu a Duhului, și-ți arată suirea către Părintele Său Cel fără de început, sfat înfricoșător! Și te trimite cu dumnezeiești binevestiri către înțelepții Săi tăinuitori, cei cuprinși de frică, ca să propovăduiești învierea Lui”

Asadar, Maria merge și duce vestea lui Petru și lui Ioan, spunându-le de mormântul gol și piatra ridicată.

Există o serie de Evanghelii apocrife care datează din primele secole, iar în cadrul lor este menționată și sfânta Maria Magdalena. Se spune că după câțiva ani de la Înviere, Maria pornește alături de unul din Apostoli să propovăduiască pe Hristos, dar au fost prinși de evrei și abandonați pe o barcă fără pânze în mijlocul mării. Dumnezeu le călăuzește barca și cei doi ajung în Franța.

Aici civilizația este păgână, dar Maria nu întârzie să își manifeste curajul de a-l vesti pe Hristos. Forța cuvântului său a aprins multe suflete care au ales credința cea adevărată. Totodată, prin rugăciunile ei, soția și pruncul unui guvernator, au înviat. Minune care a fost urmată de botezul tuturor celor din casa bărbatului. Cu toate acestea, misionarismul ei nu se oprește aici, ci continuă în Siria, Egipt și alte locuri. La finalul vieții, se întâlnește din nou cu Apostolul Iubirii, Sfântul Ioan Evanghelistul, în Efes, împărtășind experiențe și încercări similare.

Într-o altă Evanghelie apocrifă, cea a lui Toma, Apostolul Petru îl roagă pe Hristos să o lase pe Maria să plece, dar El îi spune că ea va ajunge asemenea bărbaților.

Deși aceste evanghelii nu sunt canonice, este esențial de sesizat în conținutul lor personalitatea sfintei mironosițe: înălțimea ei sufletească și credința neclintită sunt trăsăturile care o definesc.

Însă cel mai important aspect este faptul că Maria din Magdala și-a urmat glasul inimii și astfel a ajuns la adevărata împlinire. Împlinire la care fiecare suflet năzuiește…cu inima.