Un judecător libanez a emis o sentință prin care obligă trei tineri musulmani care au insultat religia creștină, să memoreze versete din sura Al-Omran din Coran, sura care îi glorifică pe Fecioara Maria și Isus Hristos.
În loc să le aplice o pedeapsă cu închisoarea pentru disprețul lor asupra religiei, această infracțiune fiind pedepsită cu închisoarea potrivit legislației libaneze, judecătoarea Joceline Matta a dispus ca bărbații să memoreze versurile respective înainte ca cei trei să poată fi eliberați.
În timp ce citea sentința la tribunalul din Tripoli, oraș preponderent musulman din nordul Libanului, săptămâna trecută, Matta a menționat faptul că decizia dânsei dorește să îi învețe pe tineri despre toleranța și dragostea islamului față de Fecioara Maria. "Legea este o școală și nu doar pedeapsă", a declarat aceasta.
Primul ministru Saad Hariri, care este de religie musulmană, a comentat această sentință judecătorească pe Twitter și a felicitat-o pe judecătoarea Matta pentru decizia dânsei, decizie care potrivit dânsului este justă și ajută la consolidarea sentimentului de respect reciproc între musulmani și creștini.
Ministrul de Stat pentru Combaterea Corupției, Nicolas Tueni a lăudat-o și dânsul pe judecătoarea Matta și a declarat că decizia acesteia deschide calea către abordări juridice inovatoare care ajută la rezolvarea problemelor sociale și a intoleranței religioase.(Al-Arabiya)