Mari opere de artă care au fost aruncate accidental de îngrijitori ai muzeelor

Mari opere de artă care au fost aruncate accidental de îngrijitori ai muzeelor

Arta contemporană, în toată splendoarea ei, este deseori neînțeleasă de cei mai mulți dintre noi. O simplă sticlă expusă pe jos poate fi doar o lucrare de excepție a unora, dar nu și pentru omul de rând.

În 2015, o echipă de îngrijitori de la Museion, Muzeul de artă din Bolzano (Italia), a făcut curățenie în incinta instituție, dar de această dată parcă prea de tot. Astfel, a avut loc un eveniment de râsu'-plânsu'. În cadrul acestui muzeu au fost expuse 300 de sticle de șampanie goale, confetti și numeroase mucuri de țigară. Aceasta era, de fapt, o operă de artă-manifest a artiștilor milanezi Goldschmied & Chiari.

Opera de artă a fost expusă sub titulatura de „Where We Go to Dance Tonight?” (n. trad. - Unde vom merge să dansăm în această seară). A fost inspirată din Italia anilor '80, „o perioadă caracterizată de consumism, hedonism, de politicienii socialiști și de partidele lor nefericite”, potrivit site-ului muzeului. (foto jos)

Cu toate acestea, munca artiștilor milanezi a fost prea convingătoare. Numai că, a doua zi după ce opera de artă a fost astfel expusă, oamenii de serviciu au curațat lună locul cu pricina, doar fusese după un eveniment, iar sticlele și mizeria de pe jos erau chiar din acest „film”. Însă, îngrijitorii fuseseră avertizați cu mult timp înainte să evite să curețe acea zonă din cadrul muzeului.

Din fericire, personalul a sortat opera de artă, sticlă și hârtie, pentru reciclare, iar lucrarea a putut fi mai târziu restaurată.

Întâmplările amuzante din arta contemporană. Tot în 2015, dar la New York, o sculptură din lemn și țiglă realizată de artistul Jim Osman, în valoare de 10.000 de dolari, a fost scoasă din spectacolul de artă publică din Madison, Connecticut, după ce un îngrijitor a rupt-o accidental în timp ce făcea curețenie, după care a aruncat opera la gunoi!

Piesa fusese instalată ca parte a expoziției Sculpture Mile din orașul New York, care era organizată de Fundația Hollycroft, un scop non-profit care sprijină artiști și expoziții de artă.

Omul de serviciu a crezut că sculptura a fost, de fapt, un gunoi lăsat de cei care se dădeau cu skateboard-ul și a folosit un ciocan pentru a demonta structura. Jim Osman a petrecut, apoi, o lună de zile pentru a repune pe picioare și în ordine opera sa. (foto jos)

FOTO: Jim Osman, opera intitulată: „Structure, Balance, Leisure” (2010)

William Bendif, președintele Fundației Hollycroft, implicit șeful acelui îngrijitor, a oferit compensații financiare pentru restaurarea lucrării, dar acesta a solicitat pur și simplu ajutorul lucrătorului pentru reasamblarea sculpturii.

Snowy Mountain, o pictură delicată de cerneală realizată de artistul chinez Cui Ruzhuo, care s-a vândut pentru 3,71 milioane de dolari la prima licitație majoră a Poly Culture, din Hong Kong, ar fi fost aruncată la gunoi!

Personalul de curățenie al hotelului Grand Hyatt, care a găzduit evenimentul, a fost suspectat că ar fi aruncat tabloul, dar nici posibilitatea furtului nu a fost eliminată. Poliția din Hong Kong a căutat pictura și într-o groapă de gunoi din districtul nordic al orașului Tuen Mun. Camerele de supraveghere din incinta în care a avut loc licitația au arătat că oamenii de serviciu au aruncat opera ambalată într-un morman de gunoi. Nu știau ce se află sub ambalaj, ducând tabloul la depozitele de deșeuri.

Altfel, un alt tablou realizat de Cui Ruzhuo, intitulat „Landscape în snow”, s-a vândut cu suma de 23 de milioane de dolari.

Revenind la arta contemporană, în 2014, un îngrijitor de la o galerie de artă din Bari (Italia) a aruncat la gunoi o piesă de artă ieșită din comun: firimituri de biscuiți pe ziar. Bucăți de biscuiți erau împrăștiate și pe podeaua galeriei de artă. Această fascinantă operă de artă era valorată la suma de 10.000 de dolari.

Mai mult, o colecție Damien Hirst de sticle de bere, căni de cafea și scrumiere a fost aruncată dintr-o expoziție din Londra, în 2001, în timp ce în 2004, un sac de hârtie și carton realizat de artistul german Gustav Metzger, la Tate Britain, a fost trimis direct într-o pubelă.

La urma urmei, unii colecționari cumpără gunoi, unii artiști folosesc gunoi, iar unele lucruri realizate din gunoi, ca artă contemporană, ajung să fie vândute și cu zeci de mii de dolari. (FOTO ARTICOL: unsplash.com/Verne Ho)