Pe o listă parţială a artiştilor ce au făcut tranziţia între scenă şi presa de propagandă sau direct în faţa microfonului, pe post de cuvântători la vreun congres de cultură şi educaţie socialistă, se găsesc nume grele: Radu Beligan, Dina Cocea, Octavian Cotescu, Draga Olteanu Matei, Mircea Albulescu sau Sică Alexandrescu.

Omul nou a fost modelat nu doar în fabricile, pe şantierele şi pe ogoarele patriei, ci şi în sălile de spectacol. În vârtejul propagandistic condimentat cu imagini ale truditorilor ce lucrează cu spor pentru o nouă recoltă-record, mitinguri în care mii de copii se sincronizau pentru „tatăl patriei“ şi vizite de lucru prezentate cu titlul de filosofie de viaţă, actorii erau „invitaţi“ să împărtăşească poporului noul mod de viaţă.

Pe o listă parţială a artiştilor ce au făcut tranziţia între scenă şi presa de propagandă sau direct în faţa microfonului, pe post de cuvântători la vreun congres de cultură şi educaţie socialistă, se găsesc nume grele: Radu Beligan, Dina Cocea, Octavian Cotescu, Draga Olteanu Matei, Mircea Albulescu sau Sică Alexandrescu. Pentru majoritatea artiştilor, articolele apărute în „Scânteia“, în „România Liberă“ sau în revista „Teatrul“ ori chiar funcţiile deţinute în structurile puterii erau compromisuri făcute sub presiunea regimului.

Reprezentanţii puterii aveau astfel garanţia că actorii stau frumos încolonaţi, alături de ceilalţi „truditori“. Uneori însă artiştii treceau de la tonul moderat al textelor „la kilogram“ la adevărate înfierări ale celor care doreau să intervină în „treburile noastre“, în momente la cheie. Mărturie stau articole de propagandă scrise în „perioada neagră“ a anilor de dinaintea că- derii sistemului sau chiar în timpul Revoluţiei din decembrie ’89, când visul libertăţii începea să prindă contur.

„Evenimentul zilei“ şi Miliţia Spirituală vor prezenta, în zilele următoare, câteva cazuri de actori care, cu sau fără voia lor, au dat o mână de ajutor teribilului sistem de propagandă comunist, legitimându- i absurdul cu propriile nume şi realizări artistice.

ARTIŞTII DE LA STRUNG

Muncitorii dau replica şi pe scenă

Contextul în care articolele de presă şi cuvântările marilor actori au apărut nu este de neglijat. După ce sufletul noului cetăţean fusese îmbuibat de spiritul muncitoresc, era vremea ca şi mintea şi sensibilităţile artistice ale acestuia să fie supuse unui tratament asemănător. Era o perioadă de „mari transformări artistice“, iar nume importante trebuiau cooptate pentru a le legitima în faţa poporului. Vrednică maşinărie a regimului, teatrul era dator să exploreze zăcăminte nesecate de viaţă şi de emoţie.

Purtaţi de avânt creator, muncitorii nu puteau sta deoparte: în 1961 a luat fiinţă primul teatru popular, la iniţiativa comitetului sindical al uzinelor Republica şi al Teatrului pentru copii şi tineret. Au fost aleşi pentru început 39 de actori în ansamblul permanent al instituţiei, dintr-un total de 240 de candidaţi, relatează revista „Flacă ra“, într-un număr din luna decembrie a acelui an.

Muncitorul Vasile Popescu venea de la G.A.S. Snagov, Rodica Stanciu – de la Telefoane, acolo unde lucra ca operatoare tehnică, iar rihtuitoarea Ana Alexe studia fragmente din piesele jucate doar după ce-şi făcea – desigur – datoria la masa de croit. Reporterul îi schiţează în plină producţie artistică, în timpul repetiţiilor la piesa „Peste douăzeci de ani“, de M. Svetlov.

„Povestea comsomoliştilor anului 1920 se desfăşoară plină de poezie. Artiştii amatori şi-au pierdut identitatea, devenind eroii imaginaţi de autor. Teatrul popular impune talente necunoscute încă în ciuda vârstei lor, ca de pildă pensionarul Aurel Cucu – excelent interpret al lui Luka, bătrânul tipograf. Regizorul a ştiut să înlăture timiditatea, stângăciile şi să ofere publicului o echipă omogenă, formată din actori amatori cu personalitate. Deci, un teatru în adevă ratul sens al cuvântului, un teatru în care toate echipele amatoare pot afla un exemplu, iar publicul – un spectacol de calitate“.

Era doar începutul: „S-au făcut primii paşi cu succes. La ora aceasta actorii s-au adunat din nou la masă. Citesc textul comediei bulgare «Carnavalul», de Şopov, a doua premieră din cele patru programate pentru această stagiune. Momentele pe care ei le trăiesc acum vor deveni istorie şi amintiri atunci când bucureştenii se vor întreba curent: Ce putem vedea astă-seară la teatrul popular al raionului 23 August? Dar o să mai găsim oare bilete?“.

PRECEDENT

Naţionalizarea culturii

Lumea artistică devenise însă „a poporului“ de ani buni. În 1947, încă dinainte de a fi iniţiată marea naţionalizare a economiei, fusese adoptată Legea 265, privind organizarea teatrelor, operelor şi filarmonicilor de stat. Aceste instituţii intrau sub „îndrumarea şi controlul“ Ministerului Artelor, prin Direcţia Generală a Teatrelor, Direcţia Generală a Muzicii şi Direcţia Literelor şi Manifestărilor Artistice Populare, se arată în Raportul Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România.

Comuniştii aveau grijă să înfiinţeze şi un Consiliu Superior al Literaturii Dramatice şi Creaţiei Muzicale, care să cenzureze fiecare creaţie ce urma să ajungă pe scenă. „Comitetele de lectură“, organizate la nivelul fiecărei instituţii, alegeau piesele şi erau obligate să sesizeze „devierile“. În luna octombrie a acelui an, toate formele de cultură occidentale erau interzise, iar realismul socialist devenea singurul „ambalaj“ al noilor creaţii.

CRAVATA DE PIONIER

Socialismul confiscă păpuşile

Eroii realismului socialist aveau să pătrundă în forţă în dramaturgia românească încă din primii ani ai noului regim, prin creaţiile lui Aurel Baranga, Alexandru Mirodan sau Lucia Demetrius. Iar teatrul pentru copii nu putea face excepţie. În primul număr al revistei „Teatrul“, din aprilie 1956, erau lăudate primele iniţiative de aducere pe scenă a exemplarilor purtători de cravate:

„În general, spectatorii care se îndreaptă pentru prima oară spre porţile Teatrului de Păpuşi (…) sunt convinşi că vor asista la un fel de pantomime comico-groteşti sau că vor vedea evoluând aerian eroii sclipitori ai basmului. (…) La rampa teatrului au apărut până acum numai eroi din lumea fără hotare a basmului sau din cea animală (urşi, veveriţe şi mai ales pisicuţe şi iepuraşi). Nu se poate tăgădui partea educativă a acestor eroi ca purtători ai unor aptitudini şi virtuţi alegorice. Totuşi era de mult aşteptată şi apariţia unui erou din viaţă care să-şi spuie direct gândurile, model de urmat în faptele de pe scenă. Spectatorii mari şi mici, aşezaţi în scaune aşteptând să înceapă acţiunile comice, au rămas poate surprinşi când au văzut evoluând în scenă trei copii, trei pionieri, după cravatele roşii prinse la gât. Acţiunea e serioasă, pe alocuri gravă. Eroii acţionează în numele unor principii şi sentimente înalte, în scenă se petrec fapte serioase“. Copiii din sală trebuiau pregătiţi temeinic pentru câteva decenii de fapte serioase.

ÎN PREAJMA PUTERII

Artişti cu funcţii politice între 1948 şi 1989

> Alexandru Arşinel – deputat în Consiliul popular al sectorului 4 al Capitalei între 1985 şi 1987;

> Radu Beligan – membru al Comitetului Central (CC) al Partidului Comunist Român (PCR) între 1969 şi 1989, deputat de Iaşi şi de Vaslui în Marea Adunare Naţională (MAN) din 1961 până în 1975;

> Octavian Cotescu – deputat de Bucureşti în MAN din 1975 până în 1980; > Dina Cocea – deputat în MAN (1965-1969);

> Mihai Dinvale – secretar al Biroului organizaţiei de bază din Teatrul Mic din Capitală (noiembrie 1987);

> Ileana-Stana Ionescu – deputat în Consiliul popular al municipiului Bucureşti între 1985 şi 1989;

> George Mihăiţă – membru în CC al Uniunii Tineretului Comunist (UTC) între 1975 şi 1980;

> Vasile Muraru – membru supleant în CC al UTC între 1985 şi 1989;

> Rodica Mureşan – deputat în Consiliul popular al sectorului 1 al Capitalei între 1985 şi 1987;

> Virgil Ogăşanu – secretar al organizaţiei de partid din Teatrul „Bulandra“ din Bucureşti (4 apr. 1986);

> David Ohanesian – deputat în Consiliul popular al sectorului 1 – municipiul Bucureşti între 1985 şi 1987;

> Draga Olteanu Matei, deputat în Consiliul popular al sectorului 1 – municipiul Bucureşti între 1977 şi 1980;

> Irina Petrescu – secretar al Biroului organizaţiei de bază din Teatrul „Bulandra“ din Bucureşti (11 nov. 1987);

> Cristina Stamate, membru în Biroul Comitetului municipal Bucureşti al UTC (1973);

> Silviu Stănculescu – deputat în MAN din 1980 până în 1989 şi membru în Comitetul municipal de partid Bucureşti între 1979 şi 1989;

> Carmen Stănescu – deputat în Consiliul popular al sectorului 4 între 1964-1977;

> Rodica Tăpălagă – membru supleant în CC al UTC (1966-1971) şi deputat în Consiliul popular al Capitalei (1980-1985);

> Ilinca Tomoroveanu, membru supleant în Biroul Comitetului municipal Bucureşti al UTC (1971) şi secretar al organizaţiei UTC din Teatrul Naţional „I. L. Caragiale“ din Bucureşti (mart. 1972);

> Dorel Vişan, membru supleant în
Comitetul judeţean de partid Cluj între 1984 şi 1989.

Ilinca Tomoroveanu actriţă: " In funcţii erau aleşi oamenii care se luptau să facă bine. În funcţia asta, am încercat să realizez tot ce se putea pentru colegii mei."

Dorel Vişan
actor: "O astfel de numire ţinea de calitatea omului. Sunt multe rele la regimul anterior, dar în privinţa culturii, nu am de ce să mă plâng."

Radu Beligan actor, 12 august 1969, la Congresul al X-lea al PCR: "Indemnul adresat de la înalta tribună a Congresului de către tovarăşul Nicolae Ceauşescu (…), noi toţi îl resimţim ca o luminoasă datorie istorică, patriotică, umană. Viziunea noastră de frumuseţe şi adevăr coincide perfect cu opera de libertate şi perfecţionare neîncetată a societăţii socialiste."

Te-ar putea interesa și: