Cu două decenii în urmă, Cristi Borcea, unul dintre foștii acționari ai clubului Dinamo, a inițiat una dintre cele mai spectaculoase mutări din istoria fotbalului românesc. A încercat să-l aducă pe Gică Hagi în funcția de antrenor al echipei Dinamo, imediat după ce echipa națională a României a ratat calificarea la Campionatul Mondial din 2002, dar totul a eșuat în ultimul moment.
Cristi Borcea a fost unul dintre conducătorii emblematici ai clubului Dinamo. În timpul conducerii sale, echipa a câștigat ultimul titlu național în 2007, însă el a părăsit acționariatul clubului în anul 2012. Din acel moment, echipa a avut o cădere abruptă și se află acum în liga a doua a fotbalului românesc.
Din ce cauză Gică Hagi nu a putut deveni antrenorul lui Dinamo
Cristi Borcea a dezvăluit că a vrut să-l aducă pe Hagi antrenor la Dinamo, însă totul a eșuat din cauza galeriei care nu ar fi uitat trecutul stelist al „Regelui”.
„Eu când am vrut să îl iau la Dinamo, el îmi ştia toate vârfurile de jucători de la 13-14 ani. De-abia plecase de la echipa naţională. Nu ne-am înţeles din cauza galeriei, nu are rost să mai spun.
Totuşi, voiam să îl aduc pe Hagi. La orgoliul lui, dacă cei din galerie strigau ceva, el a doua zi îşi dădea demisia. Are orgoliu, este Hagi. Asta este. Aşa am luat decizia împreună cu el. Nu îmi reproşez”, a povestit fostul acționar al Dinamo.
Borcea a spus că exista riscul să pățească același lucru care s-a întâmplat cu Gică Popescu. „La prima greşeală îl huiduiau şi pleca, aşa cum a plecat Gică Popescu. Îi huiduiau pe Lupescu, pe Răducioiu, pe Lupu, pe Cornel Dinu, pe cine n-au huiduit?”
Acesta spune că de nenumărate ori galeria l-a înjurat chiar și el, dar el a acceptat cu condiția să nu mai fie huiduiți acționarii, deoarece exista riscul să plece, potrivit Fanatik.
De ce nu mai vrea Borcea să se întoarcă în fotbal
Cristi Borcea a dorit să explice și motivele pentru care nu mai vrea în fotbal, menționând că acest sport i-a adus cele mai mari probleme din viață. „Nu mi-e dor de fotbal. Am fost implicat din 1995 până în 2011 și nu 90%, ci 100%. Două divorțuri, operație pe cord la 41 de ani. Am plătit cu vârf și îndesat, pușcărie, bani mulți”.
Fostul acționar de la Dinamo a mărturisit, de asemenea, că îl doare foarte tare situația în care a ajuns echipa sa de suflet și consideră că s-a dorit îndepărtarea din fotbal a tuturor oamenilor care investeau bani frumoși, potrivit aceleiași surse.