Născut într-o familie săracă cu zece copii, Nicolae Ceaușescu a fost ucenic de cizmar până să ia calea pușcăriilor pentru activitatea sa din Partidul Comunist aflat în afara legii.
Pe timpul său circula un banc, care suna cam așa: Vine Maurer în vizita la vila lui din Primăverii, iar Elena Ceaușescu îl pune să se descalțe. Maurer, cât era el de Maurer, se execută și dă să încalțe o pereche de papuci, aflați la intrare. Leana sare ca mușcată de șarpe: Nu p-ăia Jeane! Ăia sunt lucrarea de diplomă a lui Nicu!
După ce Armata Roșie a pus bocancii pe România, încet-încet soții Ceușescu au început să se învețe cu traiul bun, rezervat nomenclaturii comuniste.
Se aprovizionau de la Gospodăria de Partid cu ce doreau inimile lor, locuiau în cele mai frumoase și elegante case, pe care Partidul le furase de la românii înstăriți, circulau în cele mai bune mașini ale timpului respectiv.
După ce Nicolae a devenit conducătorul țării nu mai era nimic care să nu li se cuvină.
Totuși, dictatorul comunist era tot timpul lefter! Salariul lui uriaș i se punea direct pe carnetul CEC. La fel și al Elenei.
Deși îi fluiera mereu vântul prin buzunare, nu avea de ce să-și facă griji. Primea totul gratis! Ba, mai mult, prim-secretarii de județ ajunseseră la o asemenea performanță încât îi ghiceau dorințele!
Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric