Editura Evenimentul si Capital

169 de ani de la nașterea Marelui Poet. Gogoașa manuscriselor de 2.000.000 de dolari și convocarea lui Mihai Eminescu la DNA

Autor: | | 7 Comentarii | 4554 Vizualizari

Astăzi, 15 ianuarie 2019, se împlinesc 169 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu (15 ianuarie 1850 - 15/27 iunie 1889), dată care coincide, nu întâmplător, cu Ziua Culturii Naționale. Vă propunem, cu acest prilej, rememorarea unei aventuri culturale rocambolești, consumate în urmă cu zece ani și finalizate - din fericire - cu publicarea celor 14.000 de pagini de manuscrise rămase de pe urma celui care a scris „Odă în metru antic”, „Luceafărul” și „Scrisoarea a III-a”.

Iubite Chibici - îi scria Mihai Eminescu prietenului său la 12/24 ianuarie 1884, din Viena (districtul Döbling), de la sanatoriul unde fusese internat grație grijii lui Titu Maiorescu -, nu sunt deloc în stare să-mi dau seamă de boala cumplită prin care am trecut, nici de modul în care am fost internat aici, în ospiciul de alienați. Știu numai atât că boala intelectuală mi-a trecut, deși fizic stau îndestul de prost. Sunt slab, rău hrănit și plin de îngrijire asupra unui viitor care de-acum înainte e fără îndoială și mai nesigur pentru mine decât oricând”. Imediat, Eminescu trece la ce-l interesa de fapt: „Ceea ce-aș voi să știu de la tine este dacă cărțile și lada mea sunt în oarecare siguranță și dacă pot spera să le revăd. În ladă trebuie să se fi aflând și ceasornicul pe care l-am fost scos de la Simțion. Încolo aș voi să știu dacă pot scăpa de aci, unde în adevăr îmi pare că stau fără nici un folos. Tratamentul pare a consista în mâncare puțină și proastă și în recluziune”.

Dorul de mămăligă

Finalul răvașului este emoționant: „Eu aș vrea să scap cât se poate de curând și să mă întorc în țară, să mă satur de mămăliga strămoșească, căci aci, de când mă aflu, n-am avut niciodată fericirea de-a mânca măcar până la sațiu. Foamea și demoralizarea, iată cele două stări în care petrece nenorocitul tău amic”.

Interesându-se de „ladă”, de manuscrisele sale scumpe, Eminescu avea să afle că sunt în siguranță. Cel puțin la acea vreme. Imediat după moartea sa însă, în 1859, „ineditele”, cum aveau să fie numite poeziile care nu văzuseră încă lumina tiparului, dramele în versuri (Bogdan Dragoș, Văduva din Efes - neterminată etc.), prozele Finul lui Dumnezeu, Borta vântului și Frumoasa lumei, dar și caietele de cursuri ale studentului Eminescu din perioada în care studia la Viena, diverse notițe, studii de filologie, istorie, fizică!, toate acestea și multe altele, „maculatură” - cum le-a numit criticul literar Nicolae Manolescu - aveau să devină, după mai multe peripeții, zestrea Academiei Române. Până a fi facsimilate, salvate de la dispariția fizică, însă, manuscrisele eminesciene au fost prinse într-un tăvălug cum doar românii puteau crea. Depune mărturie academicianul Eugen Simion, omul responsabil cu tipărirea acestor documente cu valoare inestimabilă pentru cultura națională și autor al ideii de a strânge într-o carte, intitulată Avatarii ale manuscriselor eminesciene (Fundația Națională pentru Știință și Artă, 2009), mărturiile, eforturile, contestările, aiurelile, actele, gândurile care au însoțit acest proiect istoric.

Două „momente”: Călinescu și Perpessicius

„Ideea începe cu «lada» lui Eminescu (lada cu manuscrise și cărți), continuă cu episodul din 1902, atunci când Maiorescu donează aceste documente Bibliotecii Academiei Române pentru a le conserva și, în același timp, pentru a le pune la dispoziția cercetătorilor operei lui Eminescu - și ajunge până în zilele noastre, după ce trece prin câteva momente capitale”, mărturisește Eugen Simion, care amintește, în continuare, două dintre acestea: „Momentul G. Călinescu (1932-1936), când pentru prima dată un critic estet citește toate cele 14.000 de pagini rămase de la Eminescu și documentele adiacente, pentru a putea reconstitui și scrie, astfel, biografia poetului și, evident, pentru a analiza totalitatea operei sale; el reproduce, în cadrul vastei restaurații critice, fragmente necunoscute până atunci din creația eminesciană; al doilea moment, oarecum sincronic, este acela reprezentat de Perpessicius care, în 1933, începe pregătirea ediției integrale a operei (inclusiv a ceea ce criticul numește «molozul», adică așchiile, fragmentele, însemnările răzlețe din laboratorul lui Eminescu). Un proiect dificil care va fi încheiat, cu aportul câtorva generații de eminescologi și editori, de-abia cu un deceniu în urmă…”.

„Mama ei de nemernicie românească!”

De remarcat că ideea reproducerii manuscriselor eminesciene nu este nouă, ea datează încă de pe vremea lui George Călinescu, printre primii care au sesizat vulnerabilitatea și progresiva degradare a acestor documente. La sfârșitul anilor ’60, s-au adăugat, în acest sens, eforturile supraomenești ale filosofului Constantin Noica. Timp de un deceniu, gânditorul de la Păltiniș a militat pentru dezmorțirea inerțiilor administrative și realizarea acctului cultural. În van! „Exasperat, demoralizat, el încheie cruciada sa cu o vorbă grea și expresivă: «Mama ei de nemernicie românească!»”, evoca Eugen Simion în prefața volumului Avatarii ale manuscriselor eminesciene.

2004, primul volum

S-a anuntat ORA DE START! Cand SE JOACA Simona Halep-Serena Williams in OPTIMI la Australian Open!

Pagina 1 din 2



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Cultură

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI