Coreea de Sud va studia o posibilă candidatură comună cu Coreea de Nord pentru găzduirea Jocurilor Olimpice de vară din 2032 şi intenţionează să propună şi o candidatură a Asiei de Nord-Est pentru Cupa Mondială de fotbal din 2030, a afirmat, miercuri, ministrul sud-coreean al Sporturilor, Do Jong-hwan.
Do a făcut aceste comentarii despre Coreea la Tokyo, unde s-a întâlnit cu omologii săi din Japonia şi China. Do a afirmat, potrivit RRA, că o candidatură comună pentru JO din 2032 va fi construită pe succesul Jocurilor Olimpice de iarnă desfăşurată anul acesta la PyeongChang, unde participarea nord-coreeană a ajutat la diminuarea tensiunilor din peninsula coreeană.
''Este o propunere de a găzdui evenimentele la Seul şi Phenian. Jocurile Olimpice de iarnă de la PyeongChang au arătat foarte bine care sunt valorile olimpice. Sper ca pacea în Nord-Estul Asiei poate continua prin intermediul sportului'', a declarat Do.
Regiunea este considerată una sigură prin prisma evenimentelor sportive internaţionale care vor avea loc, la Tokyo (Jocurile Olimpice de vară din 2020) şi Beijing (Jocurile Olimpice de iarnă din 2022), după ce PyeongChang a găzduit Olimpiada de iarnă. Seulul a fost gazda Olimpiadei de vară din 1988.
Coreea de Sud şi Japonia au organizat împreună în 2002 Cupa Mondială de fotbal, iar de atunci au încercat să organizeze singure competiţia, iar China ar putea încerca o candidatură pentru 2030, însă ministrul sud-coreean va propune o candidatură comună.