Navele Beijingului le înlocuiesc pe cele occidentale, aflate sub focul rebelilor Houthi. Dar ce are de câștigat China din această criză.
Pacea și stabilitatea mondială par a fi unele din obiectivele principale ale politicii externe a lui Xi Jinping. Numai că atunci când Beijingului i se cere să ia măsuri concrete pentru a dezamorsa o criză, răspunsul este invariabil ambiguu. Și se descoperă, întâmplător, că există sectoare ale economiei chineze care beneficiază de pe urma ''fronturilor fierbinți'' (marile tranzacții comerciale cu Rusia sunt dovada cea mai evidentă).
S-a întâmplat din nou în cazul Mării Roșii. Unde nu este clar dacă diplomația chineză, care solicită în mod public încetarea atacurilor împotriva navelor civile, îndeamnă cu adevărat Iranul să facă presiuni asupra rebelilor Houthi din Yemen (protejați de Teheran) pentru a-i convinge să oprească tirul de rachete asupra împotriva flotei mondiale de nave containere și petroliere. În așteptarea unei descoperiri diplomatice, chinezii se pare că exploatează criza în scopuri comerciale.
Companii de transport maritim se îndepărtează de Marea Roșie
În timp ce marile companii de transport maritim se îndepărtează de Marea Roșie pentru a evita rachetele rebelilor Houthi (din noiembrie şi până acum au fost atacate 33 de nave de marfă), la Londra, Lloyd's List Intelligence a constatat că mai mulți armatori care arborează pavilion chinez și-au schimbat rutele obișnuite tocmai pentru a trece prin Marea Roșie, folosind în special porturile Doraleh din Djibouti, Hodeidah din Yemen și Jeddah din Arabia Saudită.
Ca urmare a acestor manevre, ponderea mărfurilor transportate de navele de containere chinezești în Marea Roșie în primele două săptămâni ale lunii ianuarie a crescut la 28% din total, față de 15% înainte de criză. ''Cea mai simplă explicație pentru această sursă a chinezilor în Marea Roșie este că ei încearcă să-și exploateze comercial relativa imunitate în faţa atacurilor'' a declarat Shen Cichen, expert în informații la Lloyd's, pentru Financial Times.
Rebelii Houthi spun că navele chineze și rusești nu fac parte din țintele lor
De fapt rebelii Houthi spun că navele chineze și rusești nu fac parte din țintele lor, deoarece cele două guverne nu sprijină Israelul. Însă imunitatea chineză la ambuscadele Houthi ar fi cauzată și ( în realitate, mai presus de toate) de relația bună dintre Beijing și Teheran, stat care este marele protector al fracțiunii yemenite.
Un joc periculos, la care participă doar companii maritime minore chineze, cum ar fi Transfar Shipping din Qingdao în Shandong, CU Lines bazat pe insula Hainan și Sea Legend tot din Qingdao. În special, Sea Legend, practic până acum necunoscută în străinătate, a lansat la începutul lunii ianuarie un serviciu regulat cu șapte nave container pe ruta Mării Roșii din China către Turcia.
Sea Legend susține că are garanții de securitate oferite de unitățile marinei din Beijing și, în orice caz, comandanții încărcăturilor sale raportează pe sistemele prin satelit că sunt chinezi și, prin urmare, se bucură de protecție iraniană. Totuși, un joc riscant, pentru că în apele fierbinţi acum ale Mării Roșii, pericolul este mare pentru toată lumea, prieteni, inamici, neutri și oportuniști. Giganții chinezi precum Cosco, care are a patra cea mai mare flotă din lume ca număr de nave, au decis să se mute în larg, prelungind cu câteva săptămâni timpul unei călătorii din China către Europa. (Traducerea-Rador)