Marea operaţiune de compromitere a lui Trump s-a fâsâit

După 675 de zile de investigaţii, procurorul special Robert Mueller a pus capăt anchetei sale privind presupusa complicitate dintre Trump şi Rusia fără a produce vreo dovadă despre vinovăţia preşedintelui.

Procurorul special Robert Mueller a închis lunga şi controversata sa investigaţie în legătură cu presupusa complicitate dintre Donald Trump şi regimul de la Moscova fără noi puneri sub acuzaţie.

Faptul că, după doi ani de anchetă, procurorul Mueller nu a descoperit nimic care să îl incrimineze pe Trump şi nici nu vor fi alte inculpări împotriva membrilor echipei sale de campanie reprezintă o lovitură cumplită recepţionată de adversarii preşedintelui.

Mueller a adus până acum în faţa justiţiei 34 de persoane şi trei companii, unele soldate cu condamnări la închisoare pentru câţiva apropiaţi ai lui Trump, precum Paul Manafort, fost şef de campanie al acestuia în perioada iunie-august 2016, sau Michael Cohen, fost avocat personal. Nici una dintre inculpările formulate de Mueller nu a avut însă vreo legătură cu presupusa complicitate Trump – Rusia.

Robert Mueller i-a înmânat procurorului general Robert Barr vineri seara raportul anchetei sale care a durat 22 de luni. Acesta din urmă a petrecut sâmbătă nouă ore studiind documentul, afirmând că spera să remită Congresului în cursul zilei de duminică sau cel mai târziu luni „principalele concluzii”.

Serviciile secrete americane s-au grăbit să anunţe, încă dinainte ca Trump să fie instalat oficial la Casa Albă, în ianuarie 2017, că Rusia s-a amestecat în alegerile prezidenţiale pentru a-l ajuta pe candidatul Republican. Presupusa complicitate („collusion”) cu Moscova a fost calul de bătaie al opoziţiei Democrate şi al inamicilor lui Trump din toată lumea – de la Uniunea Europeană la ONG-urile stângiste – care sperau că raportul se va solda cu punerea sub acuzare a preşedintelui, scoţându-l astfel din joc pentru alegerile din 2020.

Dovada că Statul Paralel există

Mai mult, lipsa oricărei dovezi incriminatoare la adresa lui Trump, după doi ani de anchetă din partea unui procuror care poate fi acuzat de orice, dar nu şi că a fost prea amabil cu preşedintele, demonstrează că toată puzderia de declaraţii ale unor aşa-zise „surse” din serviciile secrete, care au alimentat zi de zi presa cu acuzaţii „indubitabile”, a fost în realitate o uriaşă operaţiune de denigrare şi compromitere.

În ciuda rapidităţii cu care reacţionează de obicei, Trump a păstrat de data aceasta tăcerea faţă de închiderea raportului lui Mueller. Aflat cu familia la reşedinţa sa din Mar-a-Lago, în Florida, preşedintele nu a scos un cuvânt.

Însă Trump a denunţat în mod repetat, în ultimele luni, „vânătoarea de vrăjitoare” care urmăreşte să-l discrediteze (expresia apare pe Twitter de peste 180 de ori, a numărat AFP). Cu patru zile în urmă, el punea în mod deschis sub semnul întrebării legitimitatea anchetei: „Este destul de ieşit din comun că atunci când obţii o mare victorie vine cineva şi redactează din senin un raport. Explicaţi-mi asta, pentru că alegătorii mei nu o înţeleg şi nici eu nu înţeleg.

 

Democraţii vor să întindă pelteaua

Pentru Democraţi, dumicatul este destul de greu de înghiţit. De aceea, încearcă să minimalizeze ştirea despre închiderea raportului fără noi inculpări, încercând să sugereze că în interiorul documentului pot exista elemente interesante. Ei fac apel la „transparenţă” şi nu afirmă că nu se mulţumesc doar cu „concluziile principale”. Strategia lor a fost dezvăluită de preşedinta Democrată a Camerei Reprezentanţilor:

„Congresul cere raportul în integralitatea lui (…) astfel încât comisiile să îşi poată continua munca independent.” Aceasta înseamnă că Democraţii vor încerca să profite de majoritatea pe care o au în Cameră pentru ca, pe baza celor scrise în raport, să facă noi audieri şi să încerce să menţină suspiciunea de vinovăţie asupra lui Trump printr-o campanie susţinută. „Ancheta se referă la chestiuni care sunt legate de democraţia noastră. Poporul american are dreptul să afle adevărul”, a tunat Pelosi.

 

Conspiraţia presei

Cel mai pertinent comentariu al situaţiei îi aparţine jurnalistei Lara Logan şi a fost făcut sâmbătă în cadrul unei emisiuni la Fox News, postul american de ştiri cu cea mai mare audienţă: „Întrebarea mea este aceasta: dacă preşedintele ar fi fost inculpat, atunci presa ar fi strigat ‘Victorie, am avut dreptate. Aceasta demonstrează că Stânga a avut dreptate.’ Dar acum, când nu au fost aduse nici un fel de acuzaţii, văd că presa nu strigă că preşedintele a avut dreptate.” Logan a subliniat cât de des scotea în evidenţă presa că Mueller pune sub acuzare persoane apropiate lui Trump, dar adăuga mult mai târziu (când nu se făcea că uită) că acuzaţiile nu au nici o legătură cu preşedintele ori cu legăturile cu Rusia. „Mai este ceva care m-a deranjat de la început şi anume că în multe articole continuă să apară această expresie ‘şase membri ai echipei de campanie a lui Trump au fost inculpaţi în cadrul anchetei lui Mueller’, dar nu citeşti în acelaşi loc ‘deşi nici unul dintre ei nu a fost acuzat de conspiraţie cu Rusia’, chestiunea centrală a anchetei lui Mueller. Aceasta apare întotdeauna mult, mult, mult mai jos în relatare.”