Marea Neagră, în fierbere. Militari din mai multe state participă la exerciţiul „Sea Shield 24”

Marea Neagră. Sursă foto: Dreamstime

Marea Neagră este în fierbere. Peste 2.200 de militari din mai multe state şi 135 de mijloace tehnice vor participa la exerciţiul multinaţional „Sea Shield 24”. Acesta se va desfăşura în Marea Neagră, în zona costieră şi în Delta Dunării.

Marea Neagră, în fierbere. Va avea loc exerciţiul militar „Sea Shield 24”

Forțele Navale Române organizează, în perioada 8 - 21 aprilie, exercițiul multinațional „Sea Shield 24”, la care vor lua parte 12 state aliate și partenere, precum Bulgaria, Franța, Georgia, Grecia, Italia, Marea Britanie, Moldova, Regatul Țărilor de Jos, Polonia, Portugalia, Turcia și Statele Unite ale Americii. 

De asemenea, vor participa şi celelalte categorii de forţe din Armata României, precum şi structuri din sistemul naţional de apărare.

“Peste 2.200 de militari şi 135 de mijloace tehnice (27 de nave maritime şi fluviale, 17 aeronave şi 91 de autovehicule şi ambarcaţiuni) se vor antrena în Marea Neagră, în zona costieră, pe fluviu şi în Delta Dunării, pentru misiuni de combatere a activităţilor ilegale pe mare şi fluviu, controlul maritim şi fluvial, căutare şi salvare pe mare, acordarea asistenţei unei nave aflate în dificultate şi asigurarea securităţii la nivelul infrastructurii critice”, au transmis reprezentanţii Ministerului Apărării Naţionale.

Marea Neagră, în fierbere. Sursa foto: Facebook

Exerciţiul multinaţional „Sea Shield 24” este cel mai complex eveniment

Exerciţiul multinaţional „Sea Shield 24” este cel mai complex eveniment condus de Forţele Navale Române, prin intermediul Comandamentului Componentei Navale „Viceamiral Ioan Georgescu”, în anul de instrucţie 2024, şi contribuie la promovarea iniţiativelor şi intereselor României în plan regional şi internaţional, precum şi la creşterea nivelului de interoperabilitate dintre forţele participante.

„Totodată, se urmăreşte optimizarea efortului interinstituţional şi sincronizarea ciclurilor de planificare la nivelul Forţelor Navale, în cooperare cu celelalte categorii de forţe. Prima ediţie a Exerciţiului multinaţional „Sea Shield” a avut loc în anul 2015, scenariile acestuia fiind adaptate continuu pentru a răspunde, rapid şi eficient, la întregul spectru de ameninţări la adresa securităţii şi stabilităţii regionale”, au mai precizat reprezentanţii MApN.

Ceremonia de deschidere a exercițiului se va desfășura luni, 8 aprilie, în intervalul orar 08.50-10.00, în portul Constanța, la Terminalul Pasageri, unde vor fi prezentate scopul, obiectivele, forțele participante și modurile de desfășurare ale exercițiului, informează MApN.