Gigantul energetic anglo-olandez Shell ar putea reveni pe piaţa din România prin preluarea lanţului de benzinării Lukoil, deţinută de ruşi, potrivit unor surse din piaţa energetică.
Potrivit surselor, ruşii de la Lukoil caută să vândă afacerea din România formată din lanţul de benzinării şi rafinăria de la Ploieşti, conform surselor, iar printre cei care ar fi interesaţi de benzinării ar fi Shell.
Mai exact, ruşii de la Lukoil intenţioneză să vândă afacerile din România, adică lanţul de benzinării Lukoil, dar şi rafinăria de la Ploieşti.
Schimbări importante pe piața petrolului
Potrivit unor surse de pe piaţa de energie, gigantul energetic anglo-englez Shell ar putea reveni pe piaţa din România prin preluarea lanţului de benzinării Lukoil.
Reamintim că mare companie Shell, care a părăsit România în 2007, este interesată de revenirea pe piaţa noastră prin preluarea benzinăriilor Lukoil.
Shell a plecat din România în martie 2007, după ce gigantul petrolier anglo-olandez Shell a vândut divizia sa de gaze petroliere lichefiate companiei Rubis pentru aproape 90 de milioane de euro. Tranzacţia le-a adus francezilor una dintre cele mai bune poziţii de pe piaţa de profil. Shell România avea o cotă de piaţă estimată la 29% şi luptă pentru prima poziţie cu Petrom, potrivit Antena 3.
Gigantul petrolier Lukoil s-a opus războilui din Ucraina
La începutul lunii martie 2022, la scurt timp după invazia Rusiei în Ucraina, gigantul petrolier Lukoil, numărul doi în acest sector rus, a îndemnat la o oprire rapidă a războiului, devenind prima mare companie care s-a opus invaziei ruse.
La acel moment, Lukoil a dat asigurări că va depune toate eforturile pentru a continua să funcționeze de o manieră stabilă în toate statele și regiunile lumii.
La mai puțin de două luni de la acest moment, la finele lunii aprilie 2022, Vagit Alekperov a demisionat și din boardul de directori al Lukoil și din funcția de președinte al companiei. Anunțul a fost făcut de companie, fără a fi oferit și un motiv.
Ravil Maganov, şeful Lukoil a murit după ce a „căzu de la fereastra spitalului”
Ravil Maganov conducea Lukoil din 1993. Iar la începutul lunii septembrie 2022, președintele CA al Lukoil a murit. A căzut de la fereastra unui spital din Moscova.
Compania a confirmat decesul acestuia, dar a spus doar că Maganov, în vârstă de 67 de ani, „decedase în urma unei boli grave”. Presa rusă a declarat că a fost tratat la Spitalul Clinic Central din Moscova și a murit din cauza rănilor sale.
Mai trebuie menţionat că Lukoil este cea mai mare companie privată din Rusia, scrie BBC.