Ura lui Stalin față de ucraineni a dus la un genocid, la începutul anilor '30. A fost o perioadă cumplită, în timpul căreia milioane de oameni au rămas fără mâncare și au murit cu zile.

Ucraina a trăit un coșmar în anii '30, din cauza liderului URSS-ului de la acea vreme. În timpul foametei ucrainene din 1932-1933, sub conducerea lui Iosif Stalin, oamenii înfometați cutreierau ținuturile rurale, căutând cu disperare ceva, orice să mănânce. În satul Stavyshche, un tânăr țăran privea cum rătăciții săpau în grădinile goale cu mâinile goale. Mulți erau atât de slabi, își amintește el, încât trupurile lor au început să se umfle și să miroasă.

Milioane de ucraineni au murit din cauza foametei provocate de Stalin

„Îi puteai vedea cum se plimbau, mergând și mergând, iar unul cădea, apoi altul, și așa mai departe”, a povestit el mulți ani mai târziu, într-o istorie de caz colectată la sfârșitul anilor 1980 de o comisie a Congresului. În cimitirul din afara spitalului din sat, medici copleșiți cărau cadavrele pe targă și le aruncau într-o groapă enormă.

Foametea ucraineană mai este cunoscută sub numele de Holodomor, o combinație a cuvintelor ucrainene pentru „înfometare” și „a provoca moartea” - a luat viața a 3,9 milioane de persoane, aproximativ 13% din populație. Și, spre deosebire de alte foamete din istorie cauzate de buboi sau secetă, aceasta a fost provocată de un dictator care dorea atât să înlocuiască micile ferme din Ucraina cu ferme colective de stat, cât și să pedepsească ucrainenii ce aveau vederi independente. Și care reprezentau o amenințare pentru autoritatea sa totalitară, conform history.com.

„Foametea ucraineană a fost un caz clar de foamete provocată de om”, explică Alex de Waal, director executiv al Fundației pentru Pace Mondială de la Universitatea Tufts și autor al cărții din 2018, Mass Starvation: The History and Future of Famine (Istoria și viitorul foametei). El o descrie ca fiind „un hibrid între o foamete cauzată de politici social-economice calamitate și una care vizează o anumită populație pentru represiune sau pedeapsă”.

De ce îi ura Stalin pe ucraineni

În acele zile, Ucraina făcea parte din Uniunea Sovietică, condusă pe atunci de Stalin. În 1929, ca parte a planului său de a crea rapid o economie total comunistă, Stalin a impus colectivizarea, care a înlocuit fermele deținute și exploatate individual cu mari colectivități administrate de stat. Micii fermieri ucraineni, în mare parte fermieri de subzistență, s-au împotrivit renunțării la pământ și la mijloacele lor de trai.

Ca răspuns, regimul sovietic i-a luat în derâdere pe rezistenți, considerați ca fiind kulaci - țărani de bună credință, care în ideologia sovietică erau considerați dușmani ai statului. Oficialii sovietici i-au alungat cu forța pe acești țărani de pe fermele lor, iar poliția secretă a lui Stalin a făcut în continuare planuri de deportare a 50.000 de familii de fermieri ucraineni în Siberia, scrie istoricul Anne Applebaum în cartea sa din 2017, Red Famine: Războiul lui Stalin împotriva Ucrainei.

„Stalin pare să fi fost motivat de obiectivul de a transforma națiunea ucraineană în ideea sa de națiune modernă, proletară și socialistă, chiar dacă acest lucru a presupus distrugerea fizică a unor segmente largi ale populației sale”, spune Trevor Erlacher, istoric și autor specializat în Ucraina modernă și consilier academic la Centrul de Studii Ruse, Est-Europene și Eurasiatice al Universității din Pittsburgh.

Totul a pornit de la colectivizarea forțată

Colectivizarea în Ucraina nu a mers prea bine. În toamna anului 1932 - cam în aceeași perioadă în care s-a sinucis soția lui Stalin, Nadejda Sergheevna Alliluyeva, care se pare că se opunea politicii sale de colectivizare - a devenit evident că recolta de cereale din Ucraina urma să nu atingă obiectivul planificatorilor sovietici cu 60%. S-ar putea să fi existat încă suficientă hrană pentru ca țăranii ucraineni să se descurce, dar, după cum scrie Applebaum, Stalin a ordonat apoi ca puținul pe care îl aveau să fie confiscat ca pedeapsă pentru că nu au îndeplinit cotele.

„Foametea din 1932-1933 a pornit de la decizii ulterioare luate de guvernul stalinist, după ce a devenit clar că planul din 1929 nu a mers atât de bine pe cât se spera, provocând o criză alimentară și foamete", explică Stephen Norris, profesor de istorie rusă la Universitatea Miami din Ohio. Norris spune că un document din decembrie 1932, intitulat „Cu privire la procurarea cerealelor în Ucraina, Caucazul de Nord și Oblastul de Vest”, a ordonat cadrelor de partid să extragă mai multe cereale din regiunile care nu și-au îndeplinit cotele. De asemenea, se cerea arestarea șefilor de ferme colective care se împotriveau și a membrilor de partid care nu îndeplineau noile cote.

Între timp, Stalin a arestat deja zeci de mii de profesori și intelectuali ucraineni și a eliminat cărțile în limba ucraineană din școli și biblioteci. Ea scrie că liderul sovietic a folosit deficitul de cereale ca o scuză pentru o represiune antiucraineană și mai intensă. După cum notează Norris, decretul din 1932 „viza sabotorii ucraineni. S-a ordonat oficialilor locali să nu mai folosească limba ucraineană în corespondența lor și a luat măsuri drastice împotriva politicilor culturale ucrainene care fuseseră dezvoltate în anii 1920”.

Um erau pedepsiți țăranii care aveau alimente ascunse

Atunci când colectorii de recolte ai lui Stalin mergeau în mediul rural, potrivit unui raport al unei comisii a Congresului SUA din 1988, aceștia foloseau stâlpi lungi de lemn cu vârfuri metalice pentru a împunge podelele de pământ ale caselor țăranilor și pentru a cerceta pământul din jurul acestora, în cazul în care aceștia ar fi îngropat depozite de cereale pentru a nu fi detectați.

Țăranii acuzați de acaparare de alimente erau de obicei trimiși la închisoare, deși uneori colectorii nu mai așteptau să aplice pedeapsa. Doi băieți care au fost prinși ascunzând pești și broaște pe care le prinseseră, de exemplu, au fost duși la sovietul satului, unde au fost bătuți, apoi târâți pe un câmp cu mâinile legate și cu gura și nasul legate cu căluș, unde au fost lăsați să se sufoce.

Pe măsură ce foametea se întețea, mulți au încercat să fugă în căutarea unor locuri cu mai multă hrană. Unii au murit pe marginea drumului, în timp ce alții au fost împiedicați de poliția secretă și de sistemul de pașapoarte interne al regimului. Țăranii ucraineni au recurs la metode disperate în încercarea de a rămâne în viață, potrivit raportului comisiei din Congres. Ei au ucis și au mâncat animale de companie și au consumat flori, frunze, scoarță de copac și rădăcini. O femeie care a găsit niște boabe de fasole uscată era atât de înfometată încât le-a mâncat pe loc, fără să le gătească, și se pare că a murit când acestea s-au expandat în stomac.

În aprilie 2008, Camera inferioară a Parlamentului rus a adoptat o rezoluție în care se afirmă că "Nu există nicio dovadă istorică a faptului că foametea a fost organizată pe criterii etnice". Cu toate acestea, cel puțin 16 țări au recunoscut Holodomor, iar cel mai recent, Senatul SUA, într-o rezoluție din 2018, a afirmat concluziile comisiei din 1988, potrivit cărora Stalin a comis un genocid.