Socialiștii din Turcia indică de 70 de ani o realitate. Astăzi, până și secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, spune același lucru. Nicio țară din NATO nu poate să își planifice singură apărarea, doar NATO poate decide cine ce arme va produce și cum se va apăra... Dacă vă amintiți, în discursul susținut în Antalya pe 18 februarie, șeful Direcției pentru industria de apărare, Haluk Örgün, a anunțat că va fi înființat un departament NATO în cadrul Direcției iar eu am criticat această inițiativă într-un articol publicat pe 19 februarie, spunând: „De unde a apărut acest departament NATO?".

Capcana din Turcia

Am obiectat pentru că această structură urma să fie înființată pe baza unor soluții găsite de /companiile militare turcești/ Aselsan și Havelsan, care se loviseră de un embargou american asupra armelor.

La doar o săptămână, vicepreședintele CHP (Partidul Popular Republican, de opoziție - n.red.) responsabil de relația cu Ministerul Apărării Naționale, generalul în retragere Yankı Bağcıoğlu, a atras atenția, la rândul său, că acest demers este greșit (Cumhuriyet, 26.2.2024). O lungă perioadă a fost marcată de producția independentă și națională de armament, în contraponderea prețului amar al dependenței față de SUA/NATO în domeniul armamentului. După 40 de ani, deschiderea unui departament NATO în cadrul Direcției pentru Industria de Apărare este groaznică.

Mesajele lui Jeffrey

Este clar că SUA folosesc mecanismul strategic ca pe o capcană strategică. „Dialogul comercial Turcia-SUA în domeniul apărării” și „departamentul NATO” din cadrul Direcției pentru Industria de Apărare trebuie privite drept cheia pentru depășirea blocajului „S400-F35” în relațiile turco-americane... (Invocând faptul că nu a primit sisteme americane de apărare aeriană Patriot, Turcia a cumpărat din Rusia sisteme similare de tipul S-400. Motivând că acest sistem ar interfera cu echipamentele avioanelor americane F-35 și ar reprezenta o vulnerabilitate în cadrul NATO, SUA au exclus Turcia din programul de achiziție a avioanelor moderne de luptă F-35 - n.red.).

Exact în această perioadă, fostul ambasador al SUA la Ankara, James Jeffrey, a reapărut pe scenă și a transmis mesaje interesante. Diplomat cu experiență, care a lucrat ca funcționar public american la diferite niveluri în Turcia de la mijlocul anilor '80, Jeffrey a făcut următoarele declarații la TRT Haber: -Sancțiunile CAATSA sunt depășite. Ele se refereau la Rusia, nu avea nicio legătură cu Turcia. -Achiziționarea sistemelor /rusești/ S-400 de către Turcia nu are nicio importanță strategică, nu există niciun flux de arme rusești către Turcia. Nu există nicio problemă. -Putem găsi o modalitate de a rezolva problema S-400. Sistemul S-400 nu a fost niciodată pus în funcțiune. Dacă sistemul rămâne oprit, nu va avea niciun impact asupra programului F-35. Nu are nicio semnificație diplomatică sau politică. -Partenerul preferat pentru a colabora în Siria este Turcia. -Cum putem preveni ca Asia Centrală să ajungă complet sub controlul Rusiei sau al Chinei? Colaborarea cu Turcia se referă în principal la apărare...

Planul de joc folosit de SUA

Se poate spune că acestea sunt părerile unui funcționar american pensionar. Bineînțeles că așa este, dar următoarele cuvinte ale lui Jeffrey indică faptul că aceste opinii încep să capete o greutate tot mai mare: „Am observat că subsecretarul de stat Victoria Nuland a fost atât de optimist încât a surprins pe toată lumea când s-a referit la o posibilă opțiune F-35 pentru Turcia” (TRT News, 11.3.2024). Se pare că SUA, care au fost nevoite să se retragă din Irak și Siria, lucrează la un nou plan de joc, mai ales în contextul negocierilor de securitate dintre Turcia și Irak. Se pare că Washingtonul își face socoteli să preia controlul asupra Ankarei jucând cartea apărării-înarmării.

sursa: RADOR RADIO ROMÂNIA / .cumhuriyet.com.tr