Marea Britanie: viaţa de o sută de ani, binecuvântare sau blestem?

Speranţa de viaţă a crescut semnificativ în Marea Britanie, unde unul din patru copii care trăiesc în prezent va ajunge să îşi sărbătorească centenarul, arată cifrele apărute săptămâna trecută în presa din Albion. Întrebarea este: cât de bună va fi viaţa la o sută de ani?

Din 12,4 milioane de copii cu vârste de sub 16 ani, 3,3 milioane (27%) vor trăi până la o sută de ani, spun statisticile citate de Daily Mail, notează Agerpres. Potrivit cifrelor furnizate de Departamentul pentru muncă şi pensii, atunci când vine vorba despre toate grupele de vârstă, şansa de a atinge suta de ani se reduce. Circa 900.000 de viitori centenari sunt în prezent pensionari cu vârste de peste 65 de ani.

Speranţa mare de viaţă aduce, se pare, complicaţii. Experţii guvernului spun că în vreme ce copiii ar putea să ajungă la 100 de ani, ei nu-şi vor obţine pensia de stat până când nu vor împlini "70 de ani sau mai mult". Deocamdată, vârsta de pensionare va creşte la 66 de ani atât pentru bărbaţi cât şi pentru femei până în 2020 şi guvernul a avertizat că ea va continua să crească.

Una dintre propunerile luate pentru menţinerea actualului sistem de pensii este aceea ca vârsta de pensionare să crească în continuare, odată cu speranţa de viaţă. "Dacă vrei să ieşi la pensie tânăr, începe să economiseşti"

Laith Khalaf, analist în domeniul pensiilor şi consilier pe probleme financiare la Hargreaves Lansdown, estimează că mesajul este simplu: dacă vrei să ieşi la pensie tânăr, începe să economiseşti. "Să trăieşti până la o vârstă înaintată este o binecuvântare, dacă îţi poţi poţi permite aceasta, dar este un blestem dacă nu-ţi poţi permite. Cei care n-au suficiente economii vor ajunge la mila pensiei de stat, care va fi ajustată în consecinţă", afirmă Khalaf.

Khalef ridică astfel problema milioanelor de persoane care vor apuca 100 de ani, dar vor avea o calitate a vieţii redusă, din cauza sănătăţii precare şi a banilor puţini. Scenariul acesta fundamentează planurile guvernului de reformare a sistemului de pensii.

"Milioane de oameni îşi vor petrece o treime din viaţă ca pensionari. Iată de ce trebuie să reformăm sistemul de pensii. Dorim să facem din el unul corect şi sustenabil pentru generaţiile viitoare", declara ministrul britanic pentru pensii, Steve Webb.