MAREA BRITANIE. Românii, curtați în scop electoral de liberal-democrați

Vicepremierul liberal-democrat Nick Cleg a fost îndemnat de unii colegi de partid să-i „curteze” pe imigranţii est-europeni din Marea Britanie, pentru a evita un eşec electoral la alegerile europene din luna mai, relatează Daily Mail.

Issan Ghazni, preşedintele grupului liberal-democraţilor aparţinând minorităţilor etnice, candidat la postul de parlamentar pentru circumscripţia East Midlands, susţine că votul imigranţilor din Europa de Est ar putea face diferenţa între un succes şi un eşec al liberal-democraţilor în alegeri.

Ideea liberal-democratului survine în contextul în care liderul UKIP, Nigel Farage, a avertizat că formaţiunea sa va aduna cele mai multe voturi la alegerile pentru Parlamentul European, provocând un adevărat „cataclism politic”, potrivit Agerpres.

Cu toate acestea, Ghazni susţine că partidul ar putea evita anihilarea, prin câştigarea voturilor unor persoane din Polonia, Bulgaria, România şi Letonia. Cetăţenii din Uniunea Europeană, aminteşte Daily Mail, pot vota la alegerile europene şi locale din Marea Britanie, la alegerile pentru Parlamentul scoţian şi pentru Adunările Naţionale din Ţara Galilor şi din Irlanda de Nord, precum şi la unele referendumuri, dar şi la alegerile generale parlamentare din Marea Britanie.

Potrivit Daily Mail, la alegerile din 22 mai pot vota rezidenţi britanici originari din: Austria, Belgia, Bulgaria, Croaţia, Cipru, Republica Cehă, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Ungaria, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Olanda, Polonia, Portugalia, România, Slovacia, Slovenia, Spania şi Suedia.

În opinia lui Ghazni, ameninţarea UKIP este una „substanţială”, iar presiunea exercitată de Farage trebuie să îi facă pe liberal-democraţi „mai inteligenţi”. Ghazni a povestit că a vizitat recent „cinci magazine de cafea est-europene” din oraşul Boston (regiunea East Midlands), pentru a vorbi cu lucrătorii imigranţi. „De îndată ce au auzit mesajul pro-Europa al liberal-democraţilor, care susţine libera circulaţie a bunurilor şi a forţei de muncă, au fost dornici să voteze pentru noi”, a scris candidatul pentru LibDemVoice.

Observaţiile liberal-democratului survin în contextul în care un sondaj YouGov de luna trecută indica faptul că laburiştii se află în acest moment pe primul loc în preferinţele electoratului (cu 32% din sufragii), urmaţi de UKIP (cu 26%), de conservatori (cu 23%), şi de liberal-democraţi (cu 9%).

Pe de altă parte, un purtător de cuvânt al liberal-democraţilor a respins ideea că partidul va fi anihilat, insistând totodată asupra faptului că ideile lui Ghazni nu reprezintă politica partidului.