John O’Keefe, cercetător în domeniul neuroștiințelor la Universitatea din Londra, a obținut săptămâna aceasta Premiul Nobel pentru descoperirea sa legată de funcționarea creierului ca un sistem „GPS”, la șobolani. O’Keefe s-a născut în America și a criticat, recent, țara de adopție pentru politica față de imigranți, scrie New York Times.
Eforturile Marii Britanii de a restricționa imigrația au devenit „un obstacol foarte, foarte mare” în calea angajării celor mai buni oameni de știință, a spus el, adăugând că „ar trebui să ne gândim mai bine la cum să facem din Marea Britanie un loc mai primitor”.
Această opinie este, cu siguranță, opusă actualului curent din Marea Britanie, cu șapte luni înainte de alegeri, unde imigrația, economia și serviciile de sănătate sunt cele mai importante subiecte dezbătute.
Înainte de alegerile din 2010, David Cameron, acum premier, a promis că va reduce imigrația netă sub 100.000 de persoane pe an, până în 2015, incluzând imigranții din statele Uniunii Europene. Secretarul pentru Interne, Theresa May, vrea ca numărul să fie redus la doar câteva zeci de mii anual.
Lucrurile nu sunt atât de simple, pentru că în timp ce guvernul își fixează obiective, nu are prea mult control asupra variabilelor. La finalul lunii martie 2014, potrivit guvernului, 265.000 de cetățeni din afara UE s-au mutat în Marea Britanie, într-un trend descendent de la 334.000 în 2011.
Imigrația netă în Marea Britanie din țările UE a crescut până la 130.000 din martie 2013 în martie 2014, de la 75.000 în urmă cu doi ani. Imigrația totală, netă, în anul care s-a împlinit în martie a fost de 243.000 de persoane.
Media pe ultimii 10 ani este de un sfert de million de oameni, a declarat Andrew Green, președintele organizației Migration Watch U.K., care susține impunerea unor restricții. „Dacă granițele rămân deschise, populația va crește cu 12 milioane (cât două Scoții) în 20 de ani. Este enorm”, a spus el, precizând că trei sferturi dintre britanici vor ca aceste numere să fie reduse.
Așadar imigrația este un subiect fertil pentru naționaliști, pentru partidele de dreapta, pentru Partidul Independenței din Marea Britanie (UKIP), care face presiuni asupra lui Cameron, și este un subiect atât de sensibil pentru alegători, încât nici partidul Laburist, de opozție, nu are nimic de comentat.
Marea Britanie este un loc atractiv pentru a trăi și a munci, spune Jonathan Portes, directorul Institutului Naționale pentru Cercetări Economice și Sociale, Iar colega sa, Heather Rolfe, adaugă că Marea Britanie beneficiază pe termen lung de pe urma imigrației, care oferă flexibilitate pentru angajați și aduce mai multe taxe la buget decât bani cheltuiți din fondurile publice.
Impunerea unei ținte pentru imigrație este o idée proastă, spune Portes, explicând că nicio țară nu are controlul asupra emigrației, iar Marea Britanie controlează acum imigrația din statele membre UE. „Și apoi piața britanică a muncii a avut performanțe foarte bune”, pentru a crea locuri de muncă, spre deosebire de Europa continental, așa că obiectivul a devenit din aproape imposibil, imposibil”, spune el.
La congresul partidului său, Cameron a promis să negocieze limitele imigrației din UE, spunând că nu va accepta un refuz din partea celorlalți lideri europeni.