Oficialii forțelor aeriene din Marea Britanie au dezvăluit ultima metodă prin care încearcă să protejeze arhipelagul de agresiunea Rusiei. Deoarece acțiunile întreprinse la comanda lui Putin nu se limitează la frontierele estice ale continentului, regatul trebuie să își completeze sistemul de apărare, spune ministrul britanic al Apărării.
Un nou radar al Royal Air Force (RAF) va fi operaţional în curând, a anunţat Ministerul Apărării din Marea Britanie, transmite sâmbătă AFP.
Situat în insulele Shetland, aparatul este destinat să protejeze spaţiul aerian britanic de o ameninţare „reală şi gravă” din partea Rusiei lui Vladimir Putin,
Noul radar „va întări capacitatea Marii Britanii de a urmări aeronavele militare sau civile neidentificate”, a subliniat şeful RAF, într-un comunicat.
El s-a deplasat la locul unde este instalat acest radar, care a costat 10 milioane de lire sterline (11,4 milioane de euro), în arhipelagul Shetland din Scoţia, în nordul Regatului Unit.
Shetland îşi va relua astfeli „rolul pe care l-a jucat în anii 1960-1970, atunci când locaţia a fost utilizată ca radar de alertă avansat pe flancul nordic al NATO”, a subliniat ministerul britanic.
„Ne vom proteja întotdeauna cerul de o agresiune rusă. Acest radar este un element vital în sistemul de apărare britanic, într-un context în care reacţionăm faţă de intensificarea ameninţărilor globale şi ne întărim capacitatea de a răspunde la acestea”, a declarat ministrul Apărării din Marea Britanie, Gavin Williamson, citat în comunicat.
„Acţiunile Rusiei nu se limitează la frontierele estice ale Europei. Ameninţarea faţă de mijloacele de subzistenţă britanice este reală şi gravă”, a mai spus ministrul.
Luni, şeful Statului Major britanic a declarat că Rusia reprezintă ”provocarea de securitate cea mai complexă şi reală pe care o avem de înfruntat după Războiul Rece”. El a solicitat fonduri suplimentare pentru ca forţele armate să poată face faţă acestei provocări.
Sursa: AGERPRES