International
Marea Britanie, îngrijorată de incursiunile aeriene ale Rusiei
- Ana-Maria Adamoae
- 1 decembrie 2014, 19:57
Autorităţile britanice s-au declarat luni îngrijorate de intensificarea semnificativă a zborurilor militare ale Rusiei în apropierea graniţelor Marii Britanii, informează Reuters.
"Tatonarea extrem de agresivă a spaţiului nostru aerian de către aparate de zbor ruseşti este o chestiune care ne îngrijorează", a declarat ministrul de externe britanic, Philip Hammond, în faţa unei comisii a parlamentului britanic, potrivit Agerpres.
"Este cât se poate de potrivit mai ales pentru ţările NATO să conlucreze pentru a răspunde la ceea ce reprezintă o schimbare în felul Rusiei de a trata cu NATO şi, într-adevăr, cu ţările europene care nu fac parte din NATO", a spus şeful diplomaţiei britanice.
Recomandările noastre