Marea Britanie, în dialog cu talibanii

Ministrul britanic al Apărării, John Hutton, s-a declarat în favoarea iniţierii unui dialog cu talibanii din Afganistan, cu condiţia ca aceştia să depună armele şi să susţină procesul de democratizare a ţării, informează AFP.

"Un dialog este posibil doar dacă ei depun armele şi susţin procesul democratic" în această ţară, a declarat Hutton, ieri, într-o conferinţă comună cu omologul său danez, Soeren Gade, în cadrul vizitei effectuate la Copenhaga.

Conform opiniei ministrului britanic, este "imposibil să ne imaginăm reconcilierea cu fundamentaliştii extremişti”. Acesta este de părere că” nu există posibilitatea niciunui aranjament cu cei care urăsc valorile occidentale".

Marea Britanie este cel de-al doilea contributor NATO, din punct de vedere al importanţei, cu majoritatea trupelor desfăşurate în Afganistan. Aproxiamtiv 8.900 de militari britanici se află în Helmand, cuib al talibanilor şi cel mai important centru de producere de opium din ţară.

De la declanşarea intervenţiei coaliţiei condusă de Statele Unite în această ţară, în noiembrie 2001, au fost ucişi 152 de militari britanici.

Hutton a declarat că nu există un calendar al retragerii ţării sale din Afganistan.