Marea Britanie: 30.000 de suspecţi căutaţi de poliţie după violenţele de săptămâna trecută

Potrivit Scotland Yard, suspecţii de incendiere, jafuri şi violenţe au fost autori ai 3.296 de infracţiuni în Londra, într-o perioadă de patru zile, ceea ce înseamnă că în fiecare acţiune au fost implicaţi 10 oameni, relatează "Daily Mail".

O sursă din poliţie a declarat pentru "Sunday Times" că poliţia a avut de-a face cu "adevărate violenţe în masă", iar Poliţia Metropolitană vrea să afle cine sunt aceşti oameni. Numărul mare al participanţilor îi fac pe mulţi să se teamă de o supraglomerare a justiţiei şi a închisorilor. Acuzaţiile cuprind o gamă largă de infracţiuni, de la furtul din magazine până la atacuri cu arme asupra poliţiştilor. Număr record de deţinuţi Numărul deţinuţilor din închisorile din Anglia şi Ţara Galilor a atins un record, două săptămână la rând, tot mai multe persoane fiind pedepsite cu închisoarea, după violenţele din Marea Britanie. Numărul total al prizonierilor a ajuns la  86,654, cu 1.500 mai puţini decât capacitatea operaţională totală de 88.093 de persoane, a anunţat Ministerul britanic de Justiţie.  Dintre aceştia, 162 sunt acuzaţi de incendiere, 80 de atac cu rănire, 48 de jafuri din locuinţe, 1.101 jafuri din alte locaţii, 102 de furturi, 32 de atacuri comune, 2 de crimă, 310 de furturi de pe proprietatea privată şi 48 de rănire gravă. Guvernul de la Londra a dar asigurări că vor fi suficiente locuri în închisori pentru cei care vor fi condamnaţi în instanţă, după violenţele şi jafurile de săptămâna trecută. Serviciul Penitenciare a precizat că trebuie să facă faţă unei situaţii fără precedent, dar se fac eforturi pentru a creşte capacitatea de utilizare a locaţiilor respective, în caz că presiunile vor creşte asupra închisorilor. CITIŢI ŞI:

  • Străinii care au protestat în Marea Britanie vor fi deportaţi | VIDEO
  • Violenţele din Marea Britanie: Sutele de arestaţi, o bombă cu ceas pentru închisorile aglomerate