UiPath, primul unicorn românesc, a reușit să vândă acţiuni peste intervalul de preţ ce fusese ţintit cu ocazia Ofertei sale Publice Iniţiale (IPO).
Lovitură dată de o companie românească pe piața financiară. UiPath, primul unicorn românesc, a anunţat marţi seara, că a reuşit să vândă acţiuni peste intervalul de preţ ţintit cu ocazia Ofertei sale Publice Iniţiale (IPO) derulată la Bursa de la New York. Operaţiune în cadrul căreia a reușit să adune peste 1,34 miliarde de dolari.
Producătorul de software a vândut 23,89 milioane acţiuni la un preţ de 56 dolari per acţiune. În urma acestui IPO, UiPath este evaluat la 29 de miliarde de dolari. Acţiunile UiPath sunt programate să intre miercuri la tranzacţionare la New York Stock Exchange sub simbolul „PATH”.
Cine sunt acționarii de la UiPath
UiPath, companie care numără printre acţionari nume precum Accel, Coatue, Dragoneer, IVP and Sequoia, utilizează inteligenţa artificială şi instrumente digitale pentru a ajuta mari companii şi agenţii guvernamentale să îşi automatizeze procesele de rutină în domenii precum contabilitate şi resurse umane, conform Agerpres.
Luni, reprezentanții UiPath anunțau că şi-au majorat intervalul de preţ vizat cu prilejul IPO-ului până la un unul cuprins între 52 şi 54 de dolari pe acţiune, de la unul cuprins între 43 şi 50 de dolari anterior. Din acţiunile vândute, 9,4 milioane au venit de la UiPath şi aproximativ 14,5 milioane de la investitorii actuali.
În ultima vreme s-a înregistrat o creștere vertiginoasă a listărilor companiilor din sectorul tehnologiei. În cotextul în care start-up-urile vor să profite de cererea mare a investitorilor pentru noi acţiuni, cu ritm de creştere mare, în sectorul tehnologiei.
Când a luat naștere compania românească și cu ce clienți de laudă
UiPath a fost înființată în România, în anul 2015, sub numele de DeskOver. Și-a schimbat denumirea în anul 2015. Compania are printre clienţi entităţi precum CIA, forţele navale ale SUA, McDonald's Corp, Duracell şi Swiss Re. În anul fiscal care s-a încheiat la 31 ianuarie 2021, UiPath a înregistrat pierderi de 92,40 milioane de dolari, mai reduse decât pierderile din anul anterior, de 519,90 milioane de dolari. Veniturile au urcat la 607,60 milioane de dolari, de la 336,2 milioane de dolari, conform surse citate.