Franțuzoaica Marguerite Stern, fostă membră marcantă a mișcării „Femen”, partizană a unui feminism „universalist”, a declanșat pe rețelele sociale un veritabil război intern.
Stern (foto) deplânge acapararea mișcării „Colaje Feminicide” de către femeile transsexuale și transgender.
Imediat, feministele „intersecționaliste” (care țin cont nu doar de deosebire de sex/gen, ci și de cele rasă, clasă sau religie), au tăbărât (mediatic) pe Stern, reproșându-i că este „transfobă”, scrie Le Monde.
„Colaje Feminicide” este o mișcare de „artă” stradală – afișe, graffiti etc – care protestează împotriva omorurilor cărora le cad victime femeile.
Conflictul a izbucnit de la o declarație a fondatoarei Marguerite Stern, care s-a plâns că „dezbaterile privin transactivismul ocupă tot mai mult loc în cadrul feminismului”.
Ea interpretează această preluare a controlului de către mișcarea „trans” ca pe o „nouă tentativă masculină pentru a împiedica femeile să se exprime”.
Și Stern a mai spus:
„Mă pronunț în favoarea demontării stereotipelor de gen și consider că transactivismul nu face decât să le întărească. Observ că bărbații care doresc să fie femei încep deodată să se machieze, să poarte rochii și tocuri. Și consider că aceasta este o insultă adusă femeilor de a considera că accesoriile inventate de patriarhat sunt cele care fac din noi niște femei. Suntem femei pentru că avem vulve. Iar acesta este un fapt biologic.”
Această ultimă frază a dat foc la butoaiele cu pulbere.
Feministele „intersecționale” au început să o bombardeze pe Marguerite Stern cu insulte și cu amenințări cu moartea, calificând-o drept „cisterf”, termen care le combină pe cele de „cis” – care desemnează o persoană care se identifică cu sexul său biologic – și de „terf” – feministă care exclude persoanele trans.
Camille Lextray, care a preluat conducerea mișcării „Colaje Feminicide”, după debarcarea de la conducere a fondatoarei Marguerite Stern, în toamna lui 2019, a calificat afirmațiile predecesoarei sale drept „transfobe”.
„Din toamnă, grupul se deschide și altor problematici. Excluzând femeile trans, ne trădăm feminismul. Dacă femeile trans suferă și mai multe violențe decât bărbații trans, aceasta se întâmplă din cauză că sunt femei”, a explicat Lextray. Organele genitale masculine nu importă.
Războiul cuvintelor s-a mutat apoi în stradă. În noaptea de 24 spre 25 ianuarie, un grup de activiste pariziene radicalizate a îndemnat fățiș la uciderea rivalelor lor „universaliste” cu un afiș colaj pe care scria: „Terfele pe rug!”
Dar Marguerite Stern este neînfricată. Ea s-a confesat ziarului Le Monde:
„Nu regret câtuși de puțin afirmația. Că există persoane trans, nu mă interesează. Dar când vin să acapareze dezbaterea feministă rezumând-o cu totul la acest subiect, astfel că anumite feministe, zise cis nu mai au ca obiectiv decât această luptă, atunci acest fapt mă revoltă.”