Marcel Ciolacu pare scăpat din lanț. Latră bine, iar PNL s-a speriat
- Simona Ionescu
- 31 august 2023, 08:41
Azi o să scriu despre Marcel Ciolacu, premierul. După cum mă știți, nu o fac nici din simpatie, nici ca mi-a venit să-l critic pe șeful PSD pentru una-alta, că nu-i alb ca spuma laptelui. Altele sunt faptele.
Marcel Ciolacu pare scăpat din lanț. Cu toții simțim că țara este într-un impas major. Instituțiile nu mai funcționează cum trebuie de mulți-mulți ani, s-a săpat adânc la temelia lor pentru a se afunda, politicul numindu-le șefi slabi, neprofesioniști, numai buni să croiască drum spre putere și înavuțire mafiei cu gulere albe.
Țara este într-un impas major
Nu mai avem polițiști, procurori, funcționari publici, administrație. Nu mai avem școli și educație cu care să ne mândrim, sportul de masă e pe butuci.
Spitalele, funcționează doar acelea în care oamenii sfințesc locul - și-s puține! – iar drogurile, care finanțează și o pătură largă de oportuniști din stat, ne decimează copiii și tinerii.
Afacerile traficanților de persoane, prostituție și droguri înfloresc. La fel ca cele a dubioșilor din plasa politică, gen familia Pascu – 718 proprietăți, și familia primarului din Caracal care și-a înfipt stațiile GPL în întreaga țară, cu sau fără autorizații de la instituțiile statului, dar cu mult tupeu: în văzul lumii, al poliției și serviciilor.
Sunt doar ultimele evenimente dintr-un noian. N-au știut nimic ofițerii de la bază sau n-au fost lăsați de șefi? Informațiile lor sunt prețioase și se folosesc doar la momentul oportun?
Marcel Ciolacu la Palatul Victoria
Guvernele s-au succedat, au venit la vârful puterii de-a lungul anilor pesediști, liberali, useriști, udemeriști. Toți care au hămăit și au făcut promisiuni când n-aveau birou, asistente, mașini și sepepiști în jur. Când au ajuns sus n-au rezolvat mai nimic, spunându-ne că s-au împiedicat în sistem. Scuze și explicații de care ne-am săturat în acești 33 de ani.
Acum a apărut Marcel Ciolacu la Palatul Victoria. Nici nu mă interesează miniștrii din cabinet fiindcă sunt amestecați într-o coaliție, dar politica de acțiune o trasează premierul.
Dar Marcel Ciolacu este primul șef de guvern care a declarat (și a început să și arate cât de cât) că vrea să schimbe sistemele funcționale în instituții. Acesta este și motivul pentru care am decis că merită portretul momentului.
E și un mod de a-i reaminti că trebuie să se țină de cuvânt: dacă nu va reuși să-și pună în aplicare reformele, deciziile, planurile, va renunța la funcția de prim-ministru. Ne-a spus că are demisia scrisă.
Prin deciziile luate și atitudinea față de multe situații nu pare un politician care se cramponează de putere. A anunțat că vrea să facă reforme în administrație și fiscalitate, că vrea totul sau nimic. I-a supărat pe mulți liberali, mai ales în cazul măsurilor fiscale.
Asumarea răspunderii pe creșterile de taxe
Informațiile „pe surse”, aruncate pe piața media, legate de draftul unei ordonanțe de urgență, nu l-au făcut să înghită hapul, să dea din colț în colț sau să-și acuze partenerii liberali că se opun unor măsuri fiscale.
A ieșit într-un interviu televizat, a explicat și a atenționat românii: Nu credeți zvonurile, ci doar când vi se va prezenta draftul proiectului discutat în guvern! Iar când a văzut că o aripă din PNL se opune reformei, a lovit politic: Guvernul își asumă responsabilitatea și merge cu proiectul în Parlament.
Cu alte cuvinte, ne-a reamintit că guvernul coaliției a convenit de la început asupra unor politici radicale pentru a proteja populaţia şi întreprinderile atinse de criza energetică și pandemie. Va reuși sau nu, vom vedea.
Suntem cu ochii larg deschiși căci societatea a ajuns într-un moment în care nu mai tolerează să fie dusă cu preșul. Cred că și premierul Ciolacu a perceput această situație și și-a propus să fie liderul care să reseteze sistemele din toate sectoarele.
Ciolacu și scandalurile recente
Și-a arătat nemulțumirea față de cercetările interne și sancțiunile de la Poliția Constanța, a discutat cu ministrul Cătălin Predoiu, iar acesta a anunțat o dizolvare a IPJ Constanța și organizarea de la zero a poliției din acest județ. E o premieră și asta.
„Cred că Poliția Română are o uriașă datorie în fața societății în această privință. Românii trebuie să vadă repede o schimbare profundă și susținută de atitudine din partea statului și de rezultate concrete”, a zis Marcel Ciolacu.
Suficient mesajul pentru polițiștii din structurile de jos, care oricum au prins ceva curaj să vorbească și să acționeze văzând și incisivitatea liderilor lor de sindicat, care nu-s dispuși să-i protejeze prin tăcere pe șefii incompetenți sau corupți.
Din guvern a schimbat doi miniștri. A cerut „schimbări profunde” la Casa Națională de Asigurări de Sănătate: „Cred că este nevoie de o structură nouă și mai ales de un nou mod de lucru, bazat în primul rând pe eficiență și responsabilitate față de banii contribuabililor”, i-a spus premierul ministrului Sănătății Alexandru Rafila într-o ședință de guvern.
Pe primarul din Crevedia, Ciolacu l-a exclus din PSD și ar fi făcut-o și cu cel de la Caracal, tatăl patronului cisternelor cu GPL, dacă acesta nu ar fi ieșit singur din partid.
Acestea sunt faptele, o parte din ele. Premierul pare că latră bine politic, încât și-a speriat și mulți colegi liberali. Dar, dacă nu-i vor reuși reformările anunțate până la sfârșitul anului – măcar o parte dintre ele! – sistemul opunându-i rezistența consacrată, va trebui să-și semneze demisia aia pregătită. Totul sau nimic. Asta vrea și România întreagă, care simte că se scufundă.