Marcel Ciolacu: Nu am de ce să demisionez. Moțiunea nu are șansa să treacă
- Raluca Dan
- 27 februarie 2025, 22:29
Marcel Ciolacu. Sursa foto: Facebook Marcel Ciolacu, premierul României, a discutat, la România TV, despre moțiunea de cenzură, depusă de partidele AUR, POT și SOS România, care urmează să fie votată vineri. De asemenea, acesta a mai discutat despre potențiala sa demisie.
Marcel Ciolacu: Nu am de ce să demisionez
„Cum să demisionez? Am anunțat foarte clar, înțeleg jocul, este un joc democratic, dacă le-a reușit cu această metodă cu fostul președinte Klaus Iohannis, nu o să le reușească cu mine, mai ales că nu au facut-o într-un mod elegant. Miza nu este Marcel Ciolacu. Miza este candidatul unic, de aceea poate nici toate forțele democratice nu s-au unit.
De aici este toată această scenetă, care are costuri în funcționarea statului, dar mă bucur mult că s-au hotart să depună moțiunea fiindcă se închide acest capitol. Este moțiune de cenzura ca Marcel Ciolacu să fie înjurat”, a declarat acesta, la România TV.
USR, invitat în coliție
De asemenea, acesta este ferm convins că moțiunea de cenzură nu va trece de voturile parlamentarilor.
„Moțiunea nu are șansă să trece, cu certitudine aceasta nu va trece. Trebuie să constat că este un gest de normalitate”
În urma mesajului postat de Elena Lasconi, care a transmis că poziția partidului este împotriva acestei moțiuni, acesta a afirmat că invită USR în colițai PSD-PNL-UDMR și minorițăți, condiția fiind ca aceasta să renunțe la șefia partidului.
„Eu consider, cum am considerat la formarea guvernului, că si USR trebuie sa devina în coaliție”, a spus șeful PSD.

Elena Lasconi. Sursa foto: Facebook
„Nu am făcut greșeli prin care să încalc legea”
„O să fiu prim-ministrul patru ani. Fără PSD nu se poate face o majoritate în parlamentar. Este posibil să nu mai fiu prim-ministru, nu există moțiune de cenzură, ci colegii mei din PSD, în funcție de evaluarea performanței guvernamentale. Dar spun că acest guvern va avea o performantă guvernamentală”, a susținut acesta.
Întrebat dacă ar exista posibilitatea ca acesta să fie dat afară de colegii acestuia, Ciolacu a răspuns că nu este adevărat: „Complet fals. Am avut o discutie cu întreaga conducere a partidului. Marcel Ciolacu nu demisionează de la șefia PSD și din funcția de premier.
Eu nu spun că n-am făcut greșeli personale, pe care le-am plătit. Este corect, fiecare dintre noi suntem oameni. Nu am făcut greșeli prin care să încalc legea”, a mai declarat acesta.