Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni seara în cadrul unei emisiuni televizate că în coaliţia de guvernare există „o criză de imaturitate politică". El a spus că președintele Klaus Iohannis nu se implică în criză că „îi este rușine”. Cum rămâne cu moțiunea de cenzură.
„Avem o criză de imaturitate politică (în cadrul coaliţiei de guvernare - n.r.), e evident, de lipsă a oamenilor de stat şi văd şi în seara aceasta, toate discuţiile sunt în jurul acestei coaliţii. Noi vorbim aici de Guvernul României, nu de o coaliţie, indiferent cum este ea, coaliţia dezastrului, a morţii, dezastrului, perdanţilor. Asta înseamnă când artizanul acestei coaliţii, care este domnul Iohannis, a încălcat spiritul Constituţiei şi a adunat oameni care nu au nicio legătură unii cu alţii. Cred că singurele legături sunt şmecheriile şi ocuparea acestor posturi, pentru că ei se bat acum pe interese şi pe ce au de împărţit", a spus Ciolacu la TVR1.
În opinia sa, preşedintele Klaus Iohannis nu se implică în această criză pentru că „îi este ruşine", scrie Antena3.
„Eu cred că domnul Iohannis, în acest moment, cu toţii vedem cum prin tăcere se implică în viaţa politică, după ce ne-a impus această coaliţie, cred că nu iese de ruşine. Cred că preşedintelui României în momentul acesta îi e ruşine şi să spună că a făcut o mare greşeală, dar când se uită la ei, sunt convins că îi e ruşine", a afirmat Ciolacu.
Preşedintele PSD a menţionat că liderii coaliţiei de guvernare „s-au înţeles în seara asta", dar continuă jocul „să îşi hrănească internul partidului".
PSD va vota moțiunea de cenzură depusă de USR-ul lui Dan Barna
„Nu am retractat că depunem moțiune de cenzură. Foștii președinți PSD au plătit notă de plata pentru că agenda PSD era făcută de cineva din exteriorul partidului. Eu am promis că deciziile nu se vor mai lua niciodată în exteriorul partidului. Eu am acest instrument (moțiunea de cenzură) o singură dată pe sesiune, eu nu pot să risc să-l folosesc acum când exisă încă probabilitatea că USR PLUS să iasă de la guvernare. Să depună dl Barna moțiune de cenzură, îi anunț că o votez”, a spus Marcel Ciolacu.
„Nu, PSD nu are în acest moment un proiect politic comun cu AUR. Avem doar colaborări punctuale, mi se pare corect, am semnat împreună pentru constituirea unor comisii parlamentare de anchetă să aflăm adevărul (despre cifrele din pandemie), e normal în politică să existe astfel de negocieri”, a spus liderul PSD.