Premierul român Marcel Ciolacu se află, vineri, la Budapesta, pentru o întâlnire cu Viktor Orbán, prim-ministrul din Ungaria, țară care deține președinția Consiliului Uniunii Europene.
Marcel Ciolacu, vizită la Budapesta
De asemenea, tot la Budapesta are loc vineri, în paralel, o întâlnire a miniștrilor de Interne, la care participă și reprezentanții Austriei. Scopul reuniunii este încercarea de a obține o decizie de integrare și cu frontierele terestre a României în Schengen.
„Vreau să îmi finalizez mandatul cu obținerea deciziei intrării depline a României în Schengen. În acest sens, mă voi întâlni cu omologul meu ungar și cu oficiali din Ungaria, țara ce deține Președinția în exercițiu a Consiliului UE, pentru a avansa în acest proces important pentru țara noastră”, a declarat Marcel Ciolacu.
„După finalizarea primei etape a aderării României la Schengen în martie 2024, prioritatea noastră este să definitivăm acest demers prin ridicarea controalelor și la frontierele terestre până la sfârșitul acestui an. Continuăm să contăm pe sprijinul activ al Ungariei, pentru îndeplinirea acestui obiectiv”, a adăugat politicianul.
Întrevedere Ciolacu-Orbán
Premierul Ciolacu va avea, în cursul acestei vizite, și o întrevedere tête-à-tête cu omologul său maghiar, Viktor Orbán. Apoi va avea loc o reuniune în plen a celor două delegații oficiale. La final, cei doi premieri vor susține, la ora 12:40, ora României, declarații comune de presă.
Totodată, vicepremierul și ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, se va întâlni cu miniștrii de interne ai Ungariei, Austriei și Bulgariei, precum și cu Ylva Johansson, comisarul european pentru Afaceri Interne al Uniunii Europene.
Vizita delegației guvernamentale a României la Budapesta are loc în contextul în care Ungaria deține, până pe 31 decembrie 2024, președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene și are astfel un rol decisiv în sprijinirea agendei europene de extindere a Spațiului Schengen.
Drumul spre Schengen, blocat de Austria
Ultima decizie cu privire la aderarea deplină a României la Schengen a venit în urmă cu circa două săptămâni, la Consiliul Justiție și Afaceri Interne.
România aștepta un semnal pozitiv privind aderarea, dar ministrul austriac de Interne, Gerhard Karner, a declarat înaintea reuniunii JAI că nu a sosit încă timpul pentru ca România și Bulgaria să adere la Schengenul terestru.