Candidatura lui Geoană, văzută de Ciolacu: Are pretenții, dar face șmecherii ieftine
- Emma Cristescu
- 2 decembrie 2023, 23:40
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că Mircea Geoană are pretenții să fie viitorul președinte al României, dar că face șmecherii ieftine. Președintele PSD a vorbit și despre propria candidatură la alegerile prezidențiale din 2024.
Marcel Ciolacu consideră că Mircea Geoană, aflat într-o campanie intensă în România, are pretenții să fie viitorul președinte al României, dar face șmecherii ieftine din 92-96. Premierul a mai spus că secretarul general adjunct al NATO nu înțelege că România s-a schimbat și că lumea are nevoie de alte lucruri.
Marcel Ciolacu îl atacă pe Geoană
„Lumea s-a schimbat, noi toți ne-am schimbat, noi avem o obligație de a ține ritmul cu o dinamică pe care n-am mai întâlnit-o, cu provocări geostrategice regionale și mondiale, cu o generație care ne împinge din spate, cu foarte mulți români plecați în străinătate (…) Nu poți să vii să ridici pretenții să fii viitorul președinte al României cu niște șmecherii ieftine din 92-96. România are o altă realitate, totul e schimbat”, a afirmat liderul PSD întrebat ce părere are despre o candidatură a secretarului general adjunct al NATO, Mircea Geoană, ca independent la alegerile prezidențiale.
România nu e pregătită pentru un președinte independent
Premierul a mai spus că și Sorin Oprescu a candidat ca independent și și că a obținut un scor de doar 2,75%. El a declarat că România încă nu este pregătită pentru un președinte independent.
„Societatea românească nu e încă pregătită pentru un președinte independent”, a mai susținut Ciolacu.
Marcel Ciolacu, despre propria candidatură
Ciolacu nu a confirmat că va candida la alegerile prezidențiale din 2024, dar a spus că este foarte ocupat și că nu a mai apucat să vadă nici măcar un film pe Netflix. El a declarat că nu și-a dorit să fie nici premier.
„Revenind la provocări. Foarte greu când ai atâtea provocări, când sunt atâtea decizii amânate, suntem într-o dinamică foarte mare să închidem negocierile cu PNRR (…) Eu am venit în această coaliție pentru că am considerat că această guvernare după 3 ani de rateu e despre economie și reformă. Nu-mi aduc aminte să fi avut în ultimul timp o oră măcar să mă uit la un film pe Netflix. (…) Discuția va trebui să o am în primul rând cu colegii mei. Decizii fără cifre nu se pot lua (…) Nu mi-am dorit să fiu nici premier. Partidul e cu președintele cât timp e președinte, când nu mai e președinte, nu mai e cu președintele. Am văzut filmul ăsta de 4 ori”, a afirmat liderul PSD.
Marcel Ciolacu a exclus posibilitatea unei înţelegeri cu preşedintele Klaus Iohannis. El a declarat că nu-i poate lua locul lui Iohannis și că nici acesta nu și-ar dori să fie premier.
„Eu nu cred că preşedintele României, după zece ani, îşi doreşte să devină premier sau preşedinte de partid. Nu am avut această discuţie şi nici nu cred că o s-o am vreodată”, a spus liderul PSD la Realitatea.