Marcel Ciolacu ar dori ca anumiți miniștri să rămână în funcții, dar pe unii îi invită de pe acum să plece deoarece nu ar trebui să facă parte din Guvernul Ciolacu.
Marcel Ciolacu, președintele PSD, ar urma să preia funcția de prim-ministru în luna mai, în baza protocolului semnat cu PNL în 2021. Social-democratul recunoaște că sunt unii miniștri care nu ar trebui să facă parte din Guvernul Ciolacu, iar unul dintre aceștia este actualul ministru al energiei, Virgil Popescu.
„Sunt anumiți miniștri care trebuie să dea numite lămuriri. Îmi doresc să nu intru și în noul guvern cu aceste lămuriri nedecontate. Cred că nu e corect față de români să începem un drum nou cu anumite suspiciuni”, a declarat Ciolacu, la Antena 3.
Marcel Ciolacu nu ţine neapărat să rămână Ministerul Transporturilor la PSD
Președintele PSD a mai subliniat faptul că Sorin Grindeanu a fost un ministru eficient, care a semnat contracte cât nu s-a semnat în ultimii 10 ani.
„Sunt prevăzute patru schimbări în acord politic, pe care o să le discutăm. Cred că vom pleca cu toții de la o idee corectă. Nu țin neapărat să rămână Ministerul Transporturilor la PSD, dar sunt doi miniștri care s-au remarcat:
Marcel Boloș, la MIPE, care a făcut minuni într-o perioadă scurtă, și Sorin Grindeanu, care a semnat contracte cât nu s-a semnat în ultimii 10 ani și va avea o execuție foarte bună. Amândoi sunt lăudați și de organismele internaționale”, a mai declarat liderul social-democraţilor.
Ciolacu are o recomandare pentru Virgil Popescu
Preşedintele PSD a lăsat să se înțeleagă că actualul ministru al Energiei nu are ce căuta în Guvernul Ciolacu: „Virgil Popescu trebuie să dea lămuriri. Îi recomand, nu cu prietenie!”
Întrebat dacă Virgil Popescu ar trebui să se regăsească în viitorul guvern, Ciolacu a precizat: „Cred că domnului Virgil Popescu îi recomand, nu pot să spun cu prietenie, dar ca și coleg în Parlament, să închidă.... şi să dea explicații.”
Ciolacu i-a reproșat lui Virgil Popescu și modul în care a negociat chestiunea taxei de solidaritate cu Comisia Europeană.
Pe de altă parte, Marcel Ciolacu a apreciat că „nu este exclus ca PSD să ceară Ministerul Energiei” cu ocazia rotativei. „Sunt ferm convins că și domnul Nicolae Ciucă își dorește să avem o guvernare eficientă”, a mai declarat președintele PSD, în emisiunea Subiectiv de la Antena 3.