Maraton de prizat cocaină surprins de anchetatori. Ce planuri făceau membrii rețelei
- Georgeta Petrovici
- 30 octombrie 2019, 12:09
Detalii halucinante despre cum se drogau și făceau planuri traficanții de cocaină din Timișoara ies la iveală în ancheta în care e cercetată cea mai puternică rețea de droguri din vestul țării. Amintim că nouă din membrii rețelei au fost arestați, pentru 30 de zile, săptămâna trecută, iar alții au fost puși sub control judiciar.
Anchetatorii au surprins adevărate maratoane de consum de cocaină. Într-una din ”sesiuni”, participanții au tras pe nas nu mai puțin de 15 grame. Asta în timp ce făceau planuri despre cum să scape cu pedepse ușoare pe una din memebrele grupării.
Este vorba de iubita unuia dintre traficanți. Aceasta e deja anchetată într-un dosar intrumentat de structura centrală a DIICOT, legat de una din sursele de cocaină ale rețelei de la Timișoara. Femeia i se plânge unuia din ”locotenenții” șefului grupării timișorene, că riscă să facă pușcărie, iar bărbatul are soluția pentru o pedeapsă mai mică: să rezolve ”un 16”.
GE: Mă mai duc și la pușcărie.
HA: Ai fost, ai ieșit, nu!?
GE: Stai că mă duc iară.
HA: Nu te mai duci. Îți cumpărăm un 16, îți căutăm o combinație ceva.
GE: Vai!
HA: Ce dracu!
GE: Nu-i corect măi!
HA: O cumpărăm. Nu-i corect ce?
GE: Să mă duc și pe trafic.
HA: Cumpărăm. Ce traficul p..?
GE: Or dat în mine ăștia când or…
HA: Auzi Elena! Căutăm un 16, cineva care-i de acord
GE: E 7-8.000, o zis
HA: 10 mii…nu, tu nu dai pe nimeni, nu..
”Un 16” se referă la înțelegerea pe care inculpatul o poate face cu anchetatorul pentru a beneficia de reducerea pedepsei la jumătate, după ce își asumă faptele și denunță pe altcineva care a comis o fatpă penală.
Sursa: Pressalert