Mara Mareș pare să fie altă persoană atunci când este alături de soț. Deputata nu pare să sufere absolut deloc pentru că nu a prins un loc în parlamentul European. Mareș a fost surprinsă de către paparazzi EVZ în timp ce afișa un zâmbet de toată frumusețea la ieșirea dintr-un local din Capitală.
Deputata era însoțită de nimeni altul, decât soțul ei, Horia George Szabo. Pare-se că prezența acestuia face minuni, având în vedere starea de spirit pe care a afișat-o parlamentarul. Îmbrăcați casual, cei doi au savurat prânzul la unul dintre localurile de lux din Capitală. Apoi au plecat la fel de relaxați cum au venit.
Alături de soț în fața Suveranului Pontif
Cuplul și-a unit destinele anul trecut. Iar parlamentarul român a făcut tot ce i-a stat în putință să primească binecuvântarea Papei. Mai exact pe 24 ianuarie, cuplul a primit binecuvântarea Suveranului Pontif. „Este greu de descris în cuvinte bucuria pe care am trăit-o, când noua noastră familie a primit binecuvântarea Papei.
Cu emoţie, i-am transmis Suveranului Pontif mulţumirile noastre pentru privilegiul de a-l cunoaşte. Este o mare onoare şi împlinire sufletească ca Papa Francisc să binecuvânteze căsătoria noastră, clipe pentru care eu şi Horia vom fi recunoscători o viaţă întreagă”, a scris atunci pe facebook parlamentarul.
Cum și-a mărit Mara Mareș averea
Soțul ei este un important om de afaceri în zona Hunedoarei. Așa se face că de când s-au căsătorit, Mara Mareș și-a mărit considerabil averea. Acesta are într-un cont 400.000 de euro, iar într-un altul 475 de mii de lei. De altfel, George Szabo are și o pensiune în zona de unde provine, care se pare că merge foarte bine.
Mara Mareș a devenit la 24 de ani, unul dintre cei mai tineri deputați din istoria PNL. Ludovic Orban a fost cel care a promovat-o și a avut grijă să o susțină politic. Doar că Mareș a deecis să îl sprijine pe Florin Câțu atunci când s-a pus această problemă.