Circa 80 de persoane au fost arestate ieri în urma unor manifestaţii ale opoziţiei la Moscova şi Sankt Petersburg. Printre arestaţi se numără şi scriitorul Eduard Limonov.
La Moscova, câteva sute de persoane - 200, potrivit poliţiei - s-au reunit în Piaţa Triumfalnaia, în centrul oraşului. Manifestaţia, neautorizată, a fost organizată în mod simbolic în data de 31, pentru a cere respectarea articolului 31 din Constituţia Federaţiei Ruse, care garantează libertatea la reuniuni. Manifestanţii au scandat "Rusia fără Putin". Forţele de ordine i-au obligat pe manifestanţi să se disipeze, împingându-i spre străzi adiacente şi procedând la arestări.
La Sankt Petersburg circa 60 de persoane au încercat să manifeste pe bulevardul central Nevski, arborând panglici albe, devenite simbolul acţiunilor de protest, şi baloane de aceeaşi culoare. Forţele de ordine i-au împrăştiat prin intervenţii repetate pe manifestanţi, arestând circa 15 persoane, potrivit poliţiei.