Vechi CONTROVERSE în noul mandat al lui Putin. România, de partea Franței, condamnă ALEGERILE din Crimeea

La doar două zile după alegerile prezidențiale din Rusia, în care Vladmir Putin și-a securizat încă șase ani la conducerea Federației, comunitatea internațională sesizează probleme în modul în care au fost organizate alegerile. Criticile vizează controversata regiune Crimeea, anexată de Rusia în urmă cu patru ani, în urma unui referendumul care nu a fost recunoscut nici de Ucraina și nici de statele membre ale Uniunii Europene.

România s-a alăturat, marți, poziției de condamnare a alegerilor organizate în peninsula Crimeea pentru a alege noul președinte al Rusiei, după încheierea mandatului preceden al lui Vladimir Putin.

 

„Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte că România nu recunoaşte anexarea ilegală a Republicii Autonome Crimeea şi a oraşului Sevastopol de către Federaţia Rusă şi, prin urmare, nu recunoaşte organizarea de alegeri pe acest teritoriu, poziţie împărtăşită la nivelul UE şi al statelor membre. MAE reafirmă şi cu acest prilej sprijinul pentru suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei, în graniţele sale recunoscute internaţional", a informat MAE prin intermediul unui comunicat, potrivit agerpres.ro.

Conform agenţiei de presă EFE, circa 1,5 milioane de alegători cu drept de vot din Crimeea au fost chemaţi duminică pentru prima oară să aleagă preşedintele Federaţiei Ruse, chiar în ziua în care se împlineau patru ani de la anexarea peninsulei ucrainene de către Moscova.

La 16 martie 2014, aproape 97% dintre locuitorii Crimeii au votat pentru alipirea la Rusia într-un referendum care nu a fost recunoscut nici de Ucraina, nici de comunitatea internaţională.

Două zile mai târziu, preşedintele Putin a semnat anexarea Crimeii în cadrul unei ceremonii oficiale la Kremlin, o decizie care a fost condamnată în unanimitate de Occident şi care i-a atras Rusiei sancţiuni economice din partea UE şi SUA.

De asemenea, potrivit AFP, Franţa a anunţat, duminică, faptul că nu recunoaşte desfăşurarea alegerilor prezidenţiale ruse în Crimeea.