Mâncaţi ardei iute ca să fiţi vigilenţi la volan!

Mâncaţi ardei iute ca să fiţi vigilenţi la volan!

Un studiu al Universităţii Bucureşti arată că oboseala şoferilor se poate combate cu ardei iute.

După ce poliţiştii din China au împărţit ardei iute în benzinării pentru ca pe şoferi să nu-i mai fure somnul la volan, profesori şi studenţi ai Universităţii Bucureşti au cercetat care sunt efectele acestora asupra psihicului.

Studiul s-a desfăşurat la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei şi face parte dintr-o serie de cercetări ale Laboratorului de Psihologie Experimentală.

Teste de coordonare

Studenţii şi masteranzii participanţi la studiu s-au împărţit în două grupe: prima a consumat ardei iuţi, cealaltă, nu. Ulterior, li s-au testat atenţia, coordonarea motorie şi viteza de reacţie, cu ajutorul a două teste.

Primul test a evaluat coordonarea dintre ochi şi mişcările mâinii, iar cel de-al doilea a măsurat reacţiile la stimuli multipli.

Creşte performanţa

"Performanţa înregistrată de cei care au consumat ardei iute înainte de a participa la testare a fost mai ridicată faţă de cei care nu au consumat. În acest fel, ipoteza a fost confirmată statistic, ardeiul iute devenind antidotul ideal impotriva somnolenţei la volan, îmbunătăţind atenţia, timpul de reacţie şi coordonarea senzorio-motorie", se arată în studiul citat.

Echipa de cercetare, condusă de profesorul Mihai Aniţei, recomandă consumul de ardei iute în special după-amiaza, atunci când şoferii sunt somnolenţi şi au loc multe accidente rutiere.

La studiu au participat 74 de studenţi, fete şi băieţi, cu vârste cuprinse între 19 şi 25 de ani. Cafeaua sau ardeiul de dimineaţă? Nutriţionistul Eduard Adamescu spune că ardeiul iute are asupra organismului un efect oarecum asemănător cu cel al cafelei. "Nu aş merge atât de departe încât să recomand înlocuirea cafelei cu ardei iute, dar este adevărat că ardeiul iute ajută la digestie şi are un efect tonic".

Nutriţionistul precizează că principala substanţă activă din ardeiul iute este capsaicina, care are proprietăţi vasodilatatoare şi care generează gustul iute şi senzaţia de fierbinte. Substanţa este folosită şi în farmacologie, în unguente.

Ne puteți urmări și pe Google News