Mâncarea devine din ce în ce mai scumpă. Prețurile au scăpat de sub control

sursa foto. Evz

Continuă tendința de creștere a prețurilor la alimente, la nivel mondial, din cauza mai multor probleme.

Vești proaste legate de alimente. La nivel mondial, prețurile se mențin în creștere și în octombrie, aceasta fiind a cincea lună consecutivă în care s-au înregistrat majorări. Anunțul a fost făcut de Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO).

Indicele celor de la FAP măsoară modificările de preţuri înregistrate la un coş de alimente format din cereale, uleiuri vegetale, lactate, carne şi zahăr. În octombrie 2020, acest indice a crescut până la 100,9 puncte, de la o valoare uşor revizuită de 97,8 puncte în luna septembrie.

Potrivit oficialilor, preţurile la cereale au urcat cu 7,2% în octombrie, comparativ cu luna septembrie, şi cu 16,5% raportat la aceeaşi lună a anului trecut. „Această creştere a fost susţinută în principal de preţurile la grâu, pe fondul reducerii disponibilităţilor de export, condiţiilor slabe din Argentina şi vremii secetoase care afectează însămânţările cu grâu de iarnă în Europa, America de Nord şi regiunea Mării Negre”, a subliniat FAO.

Preţurile la zahăr au crescut cu 7,6%, comparativ cu luna septembrie, şi cu 9,3% în ritm anual, o mişcare influenţată în principal de perspectivele unor producţii mai mici în Brazilia şi India, primii doi producători mondiali.

Au scăzut prețurile la uleiul de rapiță

Preţurile la lactate s-au majorat cu 2,2%, comparativ cu luna precedentă, în condiţiile în care toate segmentele din acest sector au înregistrat creşteri, în special la brânză. Preţul uleiurilor vegetale a urcat cu 1,8% în octombrie, graţie unor cotaţii mai mari la uleiul de palmier şi cel de soia. În schimb, preţurile la uleiul de rapiţă au scăzut pe fondul incertitudinilor cu privire la cererea în Uniunea Europeană, pe fondul pandemiei de COVID-19.

Preţurile la carne, în contrast, au scăzut cu 0,5% comparativ cu luna precedentă, octombrie fiind a nouă lună de scădere a acestui indice de la începutul anului. FAO precizează că evoluţia a fost influenţată de scăderea preţurilor la carnea de porc, ca urmare a efectului restricţiilor la import introduse de China pentru carnea de porc din Germania, după descoperirea unor cazuri de pestă porcină africană în cea mai mare economie europeană.

sursa: Agerpres