Comandă mâncare logodnicului dar ce a DESCOPERIT prin intermediul CURIERULUI e prea de tot

Comandă mâncare logodnicului dar ce a DESCOPERIT prin intermediul CURIERULUI e prea de tot

Când descoperi că cineva te trădează nu-ţi produce niciodată plăcere. Dar s-o desoperi prin intermediul curierului care duce mâncare logodnicului este şi mai şi. Aceasta i s-a întâmplat Kaylei Speer, de 23 de ani din West Burlington, Iowa (SUA). Tânăra comandase câteva sandwichuri pentru logodnicul care locuia la trei ore distanţă de ea: un gest simplu şi romantic pentru a-i demonstra că era alături de el şi de la depărtare. Păcat, însă, că o dată ajuns la destinaţie, curierul s-a trezit în faţa unei scene ca-n filme.

Kayla a povestit episodul pe Twitter spunând că logodnicul, cu care avea o relaţie de câteva luni, tocmai îşi dădea licenţa şi deci era ocupat cu studiul. ''Eram la muncă într-o seară şi m-am gândit să fac un gest drăguţ pentru el. Astfel am comandat o cină ştiind că el era ocupat până peste cap cu studiul pentru examenele finale'', a scris ea pe reţeaua de socializare.

După ce s-a pus de acord cu fast-foodul Jimmy John's, a făcut comanda. ''Logodnicul meu tocmai mi-a scris că trage un pui de somn. Atunci i-am răspuns: soseşte o cină pentru tine. Lasă şi tu un ciubuc, te rog! Nu l-am mai auzit şi m-am gândit că poate dormea''. Dar realitatea era cu totul alta.

După ce a primit mesajul de mulţunire de la logodnic, tânăra a răspuns unui telefon de la curierul care dusese cina. Credea că încurcase lucrurile, ceva cu cardul de credit, însă curierul a descris o situaţie mai mult decât interesantă: ''M-a întrebat dacă totul era ok cu logodnicul şi  i-am spus că nu locuiam în acelaşi oraş, iar asta l-a surprins'', a scris ea pe Twitter. ''A continuat spunându-mi: Ştiţi, de obicei nu facem lucrurile astea, dar gândesc că trebuie să ştiţi nişte chestiuni...când am intrat în casă l-am văzut pe el în boxeri şi o femeie în pielea goală pe divan''.

Ne puteți urmări și pe Google News

După ce i-a pus nişte întrebări pentru a-şi da seama că este vorba chiar de logodnicul său, Kayla şi-a dat seama că acel curier nu s-a înşelat deloc. În felul acesta a telefonat logodnicului şi l-a apostrofat dur de tot. Pe Twitter, însă, a mulţumit curierului fiindcă a fost cinstit, fară de care n-ar fi aflat niciodată adevărul.

Povestea sa a devenit populară pe reţelele de socializare, în aşa fel încât un utilizator a scris: ''Dă-mi nişte date despre cum pot recunoaşte pe individul ăsta. Am să-i spun câteva cuvinte''. Chiar şi lanţul de fast-food a răspuns fetei: ''Kayla, ne-ar face mare plăcere să facem noi cateringul pentru petrecerea pe care o vei da în cinstea ruperii relaţiei. Dă-ne de ştire, adresa şi vom fi propmpţi'', notează Huffingtonpost.