Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Botoșani, alături de alți angajați ai unității, reținuți de DNA
- Mădălina Sfrijan
- 19 martie 2024, 20:17
Monica Adăscăliţei, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă "Mavromati" Botoşani, a fost reţinută, marţi, de procurorii de DNA Suceava. Șefa SJU Botoșani este urmărită penal în dosarul fraudării examenelor de angajare în unitatea medicală.
Monica Adăscăliței, reținută de procurorii DNA Suceava
În acest caz, au mai fost reținuți fostul manager al spitalului, Doina Caba, precum fostul director de îngrijiri, Coca Stela Crîşmaru. De asemenea, alți doi medici și mai mulți angajați ai instituției au ajuns în vizorul procurorilor.
Managerul Spitalului Judeţean a fost reținut în urma unor percheziții desfășurate în cursul dimineții de marți, atât în biroul ei, cât și la locuința sa.
Percheziții la domiciliu și la unitatea spitalicească
Procurorii Direcției Generale Anticorupție au efectuat, marți dimineață, percheziții la locuința și biroul managerului Spitalului Județean Botoșani. Medicul Monica Adăscăliţei este vizată pentru angajări ilegale, dosarul fiind deschis în luna decembrie a anului trecut. Managerul Spitalului Judeţean din Botoșani a fost escortat la birou de către mascați.
„Au făcut o percheziţie domiciliară, încă nu ştiu nimic”, a spus managerul SJU, în urma verificărilor de marți.
Monica Adăscăliței, vizată de DNA din decembrie
Ancheta a fost deschisă încă din luna decembrie a anului trecut. Șefa SJU este suspectată că ar fi acceptat să facă angajări pe bani la unitatea medicală. Conform surselor din anchetă, mita ar fi ajuns până la 10.000 de lei pentru ocuparea unui post.
De altfel, pe 13 decembrie 2023, poliţiştii au descins în zeci de locaţii din judeţ printre care s-au numărat sediul Spitalului Judeţean „Mavromati”, locuinţa şefei Consiliului Judeţean Botoşani, precum sediul PSD Botoşani. Totodată, la finalul anului trecut, 8 persoane au fost arestate preventiv în acest dosar. După 40 de zile de arest, 5 dintre inculpați au fost plasaţi în arest la domiciliu.
Doina Caba, fost manager al SJU Botoșani a fost reținută și în perioada respectivă. De asemenea, în arest preventiv a ajuns atunci și Coca Stela Crîșmaru, director de îngrijiri, precum șeful Secției ATI, Claudia Malanca.