Procurorii din cadrul Serviciului teritorial Suceava al Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au luat măsuri severe în cazul a trei angajați din Spitalul Județean de Urgență Mavromati Botoșani.
Cei trei angajați de la Spitalul Botoșani sunt subiectul unor dosare penale, fiind investigați în legătură cu presupusa săvârșire a infracțiunii de fraudare a concursurilor pentru ocuparea unor funcții în interiorul instituției spitalicești.
Alți trei medici de la Spitalul Botoșani, cercetați în dosarul angajărilor pe bani
Pe lista procurorilor anticorupție de află Mirela Titiliuc, asistenta-șefă a Secției Boli Infecțioase Adulți, fiind acuzată de dublă infracțiune de luare de mită.
Alături de ea, Anca Surugiu, asistenta coordonatoare a Secției Camera de Gardă Psihiatrie, acuzată de luare de mită în formă continuată și de folosirea și transmiterea de informații confidențiale unor persoane neautorizate, cu scopul de a obține foloase materiale sau alte bunuri, în interesul propriu sau a altor persoane. E cercetat de ancheta penală și Claudiu Anichei.
Conform comunicatului transmis de DNA, Mirela Titiliuc şi Anca Surugiu au luat mită cuprinsă între 500 și 10 000, dar și alte bunuri de la candidații înscriși la probele de concurs pentru posturile de electrician, muncitor necalificat supraveghere bolnavi psihici periculoși, asistent medical debutant pe durată determinată și infirmier, care au și promovat ulterior probele la care au fost supuși.
Cele două angajate au dat candidaților subiectele stabilite de comisie
„În perioada 2020-2022, inculpații Titiliuc Mirela, Surugiu Anca și Anichei Claudiu ar fi deținut diferite calități în cadrul comisiilor de examinare înființare la nivelul Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” Botoşani pentru ocuparea unor posturi de electrician, muncitor necalificat supraveghere bolnavi psihici periculoşi, asistent medical debutant pe durată determinată şi infirmier.
În acel context, inculpaţii Surugiu Anca şi Anichei Claudiu ar fi furnizat unor candidaţi subiectele stabilite de comisie, ce urmau să fie date la probele de concurs, în scopul facilitării promovării acestora, prin obţinerea unei note minime, respectiv nota 7,00”, au transmis procurorii DNA.
Cei trei angajați ai spitalului din Botoșani au fost plasați sub control judiciar, fiindu-le restrânse unele drepturi și libertăți. Printre altele, pe toată durata anchetei, acuzații nu își mai pot exercita profesia și nu pot părăsi țara fără acordul oamenilor legii.
Angajații de la Spitalul Botoșani riscă măsura arestului la domiciliu
Plasarea sub control judiciar poate fi înlocuită cu arestul la domiciliu sau cu arestarea preventivă în cazul în care cei trei angajați nu respectă limitele impuse de oamenii legii.
„Inculpaţilor Titiliuc Mirela, Surugiu Anca şi Anichei Claudiu li s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive”, conform comunicatului DNA.
La sfârșitul anului trecut, DNA a inițiat o investigație privind presupusele acte de corupție la Spitalul Județean Botoșani, în cadrul căreia se constata frauda în procesul de concursuri pentru angajare.