Managerul Spitalului Colentina a fost demis. Doctorul Victor Cauni, șef al secției de Urologie a Spitalului Colentina, a preluat funcția de manager al unității spitalicești în anul 2020.
Senatorul PSD Daniel Zamfir acuză USR şi PNL, inclusiv pe actualul primar general Nicușor Dan, „Ce-i leagă oare, atât de tare, pe peneliștii și useriștii din București să rămână mână-n mână sub comanda lui NimiCușor”. Managerul spitalului Colentina, Victor Cauni, a fost dat afară, luni, de majoritatea PNL – USR din București, mai acuză senatorul PSD, iar primarul Nicușor Dan ar vrea să numească în locul lui un om al său.
Noul manager interimar al Spitalului Colentina este, începând de miercuri, 22 iunie, Andrei Cosmin David, până la revocarea din funcție, dar nu mai mult de șase luni, conform dispoziției viceprimarului Horia Tomescu. Documentul include și suma pe care noul șef o va primi, ca salariu de bază, respectiv 18.405 lei, conform adresei Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB).
Senatorul PSD Daniel Zamfir demască „Marea mizerie PNL-USR de la București”
„Am pretenția că înțeleg multe lucruri în politică, dar alianța penelistilor cu useriștii și nefericitul primar general e peste puterea mea de înțelegere”, susține Zamfir. Mai mult, surse citate de gândul.ro afirmă că în spatele deciziei ar fi Nic Voiculescu, cel mai mare lobbyist din industria Farma – unchiul fostului ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu – care s-ar afla și în spatele comisiei de evaluare.
„Marea mizerie PNL-USR de la București. Astăzi (luni – n.r.), unul dintre cei mai performanți manageri de spital din București, dr Victor Cauni a fost dat afară de majoritatea PNL-USR de la București. Faptul că dr. Cauni s-a «încăpățânat» să se deschidă spitalul în pandemie, să poată fi tratați și bolnavii cronici, pot să va spun, cu mâna pe inima, pentru că îl cunosc personal și știu cât s-a zbătut pentru spitalul Colentina, că este un manager cum rar am întâlnit”, a scris pe Facebook senatorul PSD Daniel Zamfir.
Cine este Andrei Cosmin David
Andrei Cosmin David a fost director general și a exercitat funcția de președinte, cu rang de secretar de stat al Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate, până la numirea conducătorului instituției, în condițiile legii, printr-o decizie a premierului Florin Cîțu, din 8 octombrie 2021. Până la data numirii, Andrei Cosmin David fusese director la Unitatea de Evaluare şi Acreditare a Spitalelor din cadrul ANMCS.
Director general al Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale București este în prezent Cristian Plută. Fost director adjunct, al a venit în funcție după ce directorul general anterior, Vasile Apostol, a demisionat din funcție, acuzând presiunile politice pe axa Vlad Voiculescu-Horia Tomescu, cu sprijinul USR, ca să evite punerea în pericol a votării bugetului Primăriei Municipiului București pe anul 2022.
Consilierii PSD acuză: Nicușor Dan se răzbună pe medici
Reprezentanții PSD în Consiliul General al Municipiului București consideră această mișcare o „epurare politică” a administrației actuale.
”Nicușor Dan (USR) se răzbună pe medici pentru că nu a fost invitat la vizita președintelui Iohannis la spitalul Colentina, de Ziua internațională a Asistentului medical. Primarul Nicușor Dan, sprijinit de USR, a început epurările politice în spitalele administrate de Primăria Capitalei.
Prima victimă este medicul Victor Cauni, manager interimar la spitalul Colentina, unul dintre cei mai căutați urologi din România, recunoscut în multe țări europene pentru performanțele sale medicale”, au transmis consilierii generali PSD, într-o postare pe Facebook.
Miza schimbării ar fi o investiție de peste un miliard de lei pentru o clădire nouă a spitalului
„Un alt motiv al demiterii unuia dintre cei mai performanți manageri de spital din București ar fi supărarea viceprimarului general USR și a lui Nicușor Dan că nu au fost invitați la vizita președintelui Klaus Iohannis la Spitalul Colentina, de Ziua internațională a Asistentului medical, unde a fost prezent doar directorul ASSMB”, au mai scris consilierii PSD.
„Noi, consilierii generali PSD, am atras atenția asupra vizitei de evaluare mascată sub forma unui workshop. Chiar Nicușor Dan a recunoscut în ședința Consiliului General că este, de fapt, o “evaluare”. Până și prefectul Capitalei a atras atenția asupra ilegalității și a atacat în instanță dispoziția emisă de Nicușor Dan. Dar asta nu l-a făcut pe primarul general să se oprească”.