Dmitri Medvedev a devenit din nou premier al Federaţiei Ruse, după ce recomandarea înaintată de președintele Vladimir Putin a fost votată, marți de Duma de Stat, camera inferioară a parlamentului rus. La numai o oră după votul din Duma de Stat, Putin a semnat decretul privind numirea lui Medvedev „preşedinte al guvernului” rus.
Decretul semnat de Vladimir Putin a intrat în vigoare la data semnării, precizează Kremlinul într-un comunicat, citat de agerpres.ro.
În favoarea candidaturii lui Dmitri Medvedev s-au pronunţat 374 din totalul celor 433 de deputaţi, iar împotrivă - 56. Niciun deputat nu s-a abţinut.
„Sunt, desigur, pe deplin conştient de responsabilitatea şi dificultăţile cu care se va confrunta guvernul”, a declarat Dmitri Medvedev la finalul votului. „Cred că vom fi în măsură să rezolvăm toate sarcinile fixate de preşedinte”, a afirmat el, adăugând că „este gata să facă totul pentru dezvoltarea ţării”.
Luni, imediat după reînvestire, preşedintele Vladimir Putin a înaintat candidatura lui Dmitri Medvedev către Duma de Stat, pentru a obţine acordul acesteia. Au urmat consultări ale candidatului cu fracţiunile parlamentare, în urma cărora partidele „Rusia Unită” şi Liberal-Democrat au declarat că îl vor susţine pe Medvedev, în timp ce comuniştii şi „Rusia Justă” au anunţat că vor vota împotrivă.
Duma de Stat este dominată de Rusia Unită, partidul aflat la putere, care dispune de 339 de locuri.
Preşedinte al Rusiei din 2008 până în 2012, după ce a fost premier, Medvedev a ocupat apoi postul de şef al guvernului din 2012 până în 2018.
În vârstă de 52 de ani, jurist de profesie, el a ocupat în timpul ultimului său mandat un loc din ce în ce mai marginal, limitat la probleme tehnice. Impopular şi absent, Dmitri Medvedev a fost acuzat de corupţie de principalul adversar al Kremlinului, Alexei Navalnîi, care a mobilizat mii de manifestanţi împotriva guvernului.
Cu toate acestea, Medvedev nu a fost niciodată dezaprobat de mentorul său Vladimir Putin, faţă de care el mărturiseşte o loialitate inflexibilă.