Ultimele discuții telefonice ale Marianei Moculescu cu Zina Dumitrescu. „Mama modei românești” ar fi fost ținută sub control de cineva

Ultimele discuții telefonice ale Marianei Moculescu cu Zina Dumitrescu. „Mama modei românești” ar fi fost ținută sub control de cineva Sursa: dreamstime.com

Mariana Moculescu a împărtășit cu o adâncă nostalgie amintiri despre Zina Dumitrescu, nașa sa de cununie și o persoană foarte importantă pentru ea. A dezvăluit detalii despre ultimele lor convorbiri telefonice, care au avut loc înainte ca „mama Zina” să părăsească această lume.

Mariana, fosta soție a lui Horia Moculescu, o descrie pe Zina ca fiind o femeie cu un șarm unic și expertă în rezolvarea problemelor amoroase ale fotomodelelor. În cadrul acestor dezvăluiri, Mariana a oferit detalii relația dintre ele, dar și despre experiente pe care le-a avut alături de nașa ei.

Ce au vorbit ultima dată la telefon Zina Dumitrescu și Mariana Moculescu

Mariana Moculescu a povestit că în ultimele convorbiri pe care le-a avut cu „mama modei românești”, ea a încercat să-i vorbească despre mântuire și descoperirea spirituală, însă Zina nu a vrut să audă de așa ceva și, mai mult decât atât, era cineva în casa ei care o ținea sub control.

„I-am vorbit despre mântuire și despre descoperirea spirituală, în care putem fi salvați de la moartea veșnică. A refuzat vehement subiectul. În altă zi, mi-a spus că are probleme și că nu poate sta la telefon.

Ne puteți urmări și pe Google News

Era cineva în casa ei care o ținea strict sub control. Zina a fost singura persoană din jurul meu care a prezis nașterea unei fetițe. Toți ceilalți, inclusiv ginecologul și Ioana Radu, cântăreața, m-au mințit, amăgindu-mă că voi naște un băiețel. Eu am ales-o pe Zina să ne fie nașă. Zina venea la noi în vizită sau la petreceri și se simțea extraordinar. Era o femeie frumoasă, îi plăceau anturajul select, mâncarea aleasă și băuturile fine. Avea un șarm unic”.

Zina voia să-și facă fina fotomodel

Mariana Moculescu, cunoscută pentru activitatea sa ca prezentatoare de știri la Antena 1, părea să aibă toate șansele de a deveni un fotomodel de succes. Cu toate acestea, fostul ei soț, Horia Moculescu, s-a opus cu fermitate acestui vis, chiar împiedicând-o să se lase influențată de insistențele Zinei Dumitrescu o perioadă de timp.

„La un Revelion, pe vremea când nu eram căsătoriți, îmi amintesc că Zina m-a zărit și, ca o leoaică, a sărit și i-a spus lui Horia: „Dă-mi-o! Vreau să fac din ea model!”. Horia a tresărit și m-a dus departe de ea, refuzând să mă mai arate ei în noaptea aceea. Zina era o mare profesionistă”, a mai spus Mariana Moculescu pentru Impact.ro.